Viceprim-ministrul și ministru al Administrației și Internelor, Dan Nica, a solicitat structurilor MAI să ia toate măsurile ce se impun pentru ca cetățenii să petreacă în liniște Paștele, astfel că peste 40 de mii de lucrători vor veghea la desfășurarea în bune condiții a sărbătorilor. Într-un mesaj adresat personalului MAI, ministrul Nica le reamintește acestora rolul pe care îl au în garantarea climatului de siguranta publică.
„Pentru cea mai mare parte a oamenilor, Învierea Domnului este prilej de reunire a familiei, de împlinire sufletească și, nu în ultimul rând, de sărbătoare. Pentru ca toate acestea să se desfășoare conform tradiției și cetățenii să poată aniversa Paștele așa cum se cuvine, este nevoie de un climat social adecvat, de siguranță publică. Dumneavoastră vă revine sarcina de a le asigura liniștea Sărbătorilor Pascale, misiune asumată din momentul în care ați ales să vă puneți în slujba cetățenilor intrând în Ministerul Administrației și Internelor”, se arată în mesajul ministrului.
Astfel, Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, alături de celelalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, își vor concentra eforturile pentru creșterea siguranței cetățenilor, menținerea liniștii publice și prevenirea faptelor antisociale.
Peste 25.000 de polițiști, 8.600 jandarmi 3.500 polițiști de frontieră și 5.500 lucrători ai IGSU vor veghea pe timpul Sfintelor Sărbători de Paști la respectarea ordinii și siguranței civice în localitățile urbane și rurale, în zona lăcașurilor de cult, stațiunilor turistice, zonele de agrement etc., precum și la derularea în condiții de maximă fluență a traficului în punctele de trecere a frontierei.
Pentru evitarea neplăcerilor pricinuite de aglomerarea arterelor rutiere sau ambuteiajelor ce pot apărea in aceasta perioadă, Poliția Rutieră va asigura o prezență sporită a lucrătorilor în trafic, aceștia acționând pe principalele drumuri naționale, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, atât pentru prevenirea producerii unor evenimente, cât și pentru fluidizarea traficului.
De asemenea, un elicopter al Unității Speciale de Aviație va supraveghea principalele artere de circulație, în intervalele în care se preconizează un trafic intens.
În această perioadă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va întreprinde măsuri preventive și de informare a cetățenilor pentru a evita producerea unor incendii sau a altor incidente.
Întrucât se așteaptă o creștere a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, la nivelul Poliției de Frontieră au fost dispuse măsuri menite să fluidizeze traficul și să reducă timpul de așteptare. Astfel, pentru evitarea aglomerărilor și realizarea unui control operativ și fluent, se va suplimenta personalul care desfășoară activități în punctele de trecere. În funcție de situație, se va mări numărul arterelor de control, atât pe sensul de intrare în țară cât și pe cel de ieșire.
Pentru ca cetățenii să petreacă o sărbătoare liniștită, Ministerul Administrației și Internelor le recomandă: pe timpul desfășurării manifestărilor religioase, credincioșii nu trebuie să țină lumânările în apropierea hainelor și a obiectelor precum icoane, decoruri, mobilier, coroane; de asemenea, aceștia trebuie să aibă grijă la modul în care se vor deplasa cu lumânările aprinse în autovehicule; credincioșii care participă la slujba de Inviere, sunt rugați să nu-și parcheze autovehiculele în imediata vecinătate a lăcașurilor de cult, pentru a nu bloca zonele de acces pentru intervenția autospecialelor de pompieri, în cazul producerii unui eventual incendiu; participanții la trafic trebuie să-și planifice din timp deplasările, să se informeze cu privire la traseul ales, starea drumurilor, prognoza meteo și, nu în ultimul rând, să-și respecte partenerii de drum; turiștii care aleg să petreacă Paștele la munte, sunt sfătuiți să nu se aventureze pe traseele turistice fără echipament adecvat, să aibă în permanență asupra lor un telefon mobil, pentru a anunța la numărul de urgență 112 orice incident sau orice altă problemă legată de ordinea publică; pentru evitarea incidentelor nedorite, cetățenii trebuie să fie atenți la bunurile și obiectele personale (genți, poșete, bagaje etc.), să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenția persoanelor cu intenții dubioase și să evite traseele sau străzile lăturalnice.