Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, sâmbătă, că va propune conducerii CNANDR rezilierea contractului cu firma Shapir Structures din Israel care execută lucrările de modernizare a DN 18, în județul Suceava, arătând că aceasta a executat doar 5 la sută din lucrări.
Nechifor a declarat, sâmbătă, la inaugurarea lucrărilor de modernizare a DN 29 Botoșani-Suceava, că aceeași asociere care execută lucrările de modernizare a DN 29, UMB Spedition și Tehnostrade, firme controlate de Dorin Umbrărescu, au finalizat deja lucrările pe tronsonul de 62 de kilometri din DN 18, în timp ce pe același drum firma care a câștigat licitația pentru tronsonul din județul Suceava, Shapir Structures din Israel, a executat doar cinci la sută din lucrare.
El a precizat că această firmă doar a plombat gropile existente în asfalt și că o soluție ar fi ca CNANDR să rezilieze contractul cu firma de construcții care a întârziat nepermis de mult execuția lucrărilor.
Nechifor a declarat, ulterior, că o decizie în ceea ce privește continuarea lucrărilor cu firma israeliană poate fi luată în calcul după această iarnă.
Lucrările de modernizare la tronsonul Iacobeni-Moisei, de 89 de kilometri, au început în data de 1 septembrie 2011, iar acestea aveau ca termen de finalizare data de 31 august 2013. Contractul cu Shapir Structures este în valoare de 81 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată prin BEI.