Nemulțumire

Nechifor: „Conducerea CJ Suceava discriminează zona Fălticeni”

Cătălin Nechifor: „Mă lupt și în Parlamentul European și mă voi lupta și în Parlamentul României pentru a nu mai exista această discriminare între cetățenii aceluiași județ”
Cătălin Nechifor: „Mă lupt și în Parlamentul European și mă voi lupta și în Parlamentul României pentru a nu mai exista această discriminare între cetățenii aceluiași județ”

Candidatul PSD pentru un mandat de deputat în colegiul Fălticeni, europarlamentarul Cătălin Nechifor, a acuzat conducerea Consiliului Județean Suceava pe motiv că proiectele pe care le promovează nu includ și zona municipiului Fălticeni. Nechifor a făcut referire în mod special la președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, amintind că proiectele anunțate de acesta, „Athosul din Carpați”, „Forumul de Investiții Bucovina”, „Turism religios în Bucovina”, „Inima Bucovinei” și „Crăciun în Bucovina” exclud în totalitate localitățile din zona colegiului în care candidează.
Social democratul sucevean a arătat că deși brandul Bucovina este unul necesar și important, nu este normal ca actuala conducere a Consiliului Județean să excludă investițiile în localitățile care nu au făcut parte din Bucovina.
„Stimați guvernanți locali, domnule Gheorghe Flutur, faceți ceva și pentru Fălticeni. Lăsați această patimă pentru ideea de Bucovina. E un brand necesar, dar nu putem canaliza toate investițiile doar în zona bucovineană. Oamenii care trăiesc în zona Fălticeni, care nu a aparținut de Bucovina, nu au nici o vină pentru asta. Mă lupt și în Parlamentul European și mă voi lupta și în Parlamentul României pentru a nu mai exista această discriminare între cetățenii aceluiași județ, între oamenii care plătesc impozite și taxe, la fel de mult ca cei din Vama, Frasin, Mănăstirea Humorului. Sunt oameni cu aceleași drepturi și în Dolhasca, Liteni sau Fălticeni”, a declarat Cătălin Nechifor.
Nechifor arată că, în ultimii ani, 1467 de fălticeneni au rămas fără serviciu Candidatul PSD a precizat că lipsa investițiilor în zona Fălticeni este mai mult decât vizibilă, precizând că în ultimii patru ani 1.467 de fălticeneni și-au pierdut locurile de muncă, iar criza economică actuală va spori numărul șomerilor. Mai mult, el a arătat că în ultimii ani, peste 70 de firme și-au redus sau și-au oprit activitatea iar, spre comparație, în această perioadă nu s-a înregistrat nici o investiție majoră în această zonă, prin care să se creeze locuri de muncă.
„Nu s-a întâmplat nimic care să schimbe viața oamenilor de acolo. Iar acum, în luna noiembrie 2008, prin ceea ce se întâmplă la nivelul conducerii Consiliului Județean Suceava, toate proiectele care sunt propuse pentru dezvoltarea județului nu țin cont de zona Fălticeni”, a mai spus Nechifor.

Recomandări

Șoldan, după ce CJ Suceava a aprobat ca 36.000 de pensionari să primească tichete sociale pentru alimente: „Am promis și mă țin de cuvânt”

Gheorghe Șoldan anunță că Wizz Air își extinde baza de la Suceava la trei aeronave și că licitația pentru noul terminal al aeroportului va fi reluată

Între 8.400 și 9.700 de lei pe lună sunt costurile propuse la CJ Suceava pentru asistații din centrele rezidențiale

Calea Sfinților– Procesiune cu Moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie în Municipiul Fălticeni