Nechifor cere Guvernului să dea înapoi banii din CAS-ul încasat de la pensionari



Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor
Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, consideră că șeful Guvernului României, Mihai Răzvan Ungureanu, ar trebui să promoveze „de urgență” o Ordonanță de Urgență prin care să le restituie pensionarilor sumele reținute ilegal drept contribuții la asigurările de sănătate. Nechifor a arătat că pensionarii ar trebui să primească integral contravaloarea procentului de 5,5 „plătit ilegal” la CAS începând cu 1 ianuarie 2011.
„În final, Curtea a decis, după foarte mult timp, nepermis de mult timp, o revenire la normalitate. Însă avem o dificultate majoră și vreau să solicit Guvernului României, cât va mai fi în funcție, să emită de urgență o Ordonanță de Urgență care să reglementeze revenirea la normalitate a acestui CAS colectat ilegal de la pensionari. Iar prin această Ordonanță de Urgență să se restituie integral sumele care s-au colectat abuziv de la pensionari, la prima plată a pensiei din luna imediat următoare”, a declarat Cătălin Nechifor.
El a subliniat că în situația în care Guvernul nu va emite o astfel de ordonanță, situația rezolvării problemelor pensionarilor cu privire la restituirea sumelor plătite la CAS „devine foarte stufoasă”. Cătălin Nechifor a spus că pentru a-și recupera banii, pensionarii au la dispoziție două variante, care însă nu sunt bine definite. Liderul PSD Suceava a explicat că pensionarii pot să apeleze la instanță pentru a-și recupera banii sau să se adreseze direct Caselor Județene de Pensii.