Aprecieri

Nechifor: Aeroportul „Ștefan cel Mare” oferă condiții pentru continuarea zborurilor pe timpul iernii

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat că Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea îndeplinește toate condițiile pentru continuarea zborurilor pe perioada iernii. Nechifor a spus că în cursul zilei de ieri, Consiliul Județean Suceava a fost informat cu privire la raportul auditului efectuat de către Compania Națională de Transporturi Aeriene SA. la Aeroportul „Ștefan cel Mare”. Nechifor a explicat că rezultatele acestui audit arată că pregătirea profesională a personalului implicat în asigurarea serviciilor oferite pasagerilor și avioanelor în timpul staționării pe aeroport, precum și starea tehnică a utilajelor și a mijloacelor de deservire a aeronavelor existente în dotarea aeroportului sucevean sunt corespunzătoare și nu au fost înregistrate neconformități.
Șeful administrației județene a mai spus că buletinele de analiză emise în urma verificării în laboratorul Companiei Naționale de Transporturi Aeriene SA a lichidului degivrant pentru aeronave corespund cerințelor. Nechifor a menționat că acest lichid degivrant va fi utilizat pentru degivrarea aeronavelor în sezonul rece 2013 – 2014.
„Rezultatul pozitiv al raportului de audit, efectuat de către Compania Națională de Transporturi Aeriene SA, la Aeroportul «Ștefan cel Mare», demonstrează că sunt îndeplinite condițiile pentru continuarea zborurilor pe timp de iarnă, dat fiind faptul că poate asigura servicii de handling aeronavelor în condiții optime și de siguranță, activități de degivrare, precum și întreținerea stării tehnice a mijloacelor de deservire a aeronavelor, existente în dotarea aeroportului”, a declarat Cătălin Nechifor.
Președintele CJ Suceava a subliniat faptul că Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” nu este închis în momentul de față, oferind în continuare posibilitatea aterizării și decolării aeronavelor private sau în regim charter. El a dat ca exemplu ziua de 23 octombrie 2013, când pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” au aterizat și decolat patru aeronave aparținând unor companii din Israel, România, Rusia și Croația. Cătălin Nechifor a adăugat că de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea aterizează și decolează în fiecare zi minim o cursă în regim privat sau charter.

Recomandări

Concurență mare la licitațiile pentru două dintre cele mai mari investiții din județ, centura orașului Gura Humorului și noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava

Companiile aeriene care operează pe Aeroportul Suceava vor avea zboruri către 12 destinații din Europa și București pe perioada orarului de vară

Gheorghe Șoldan consideră că este inacceptabil ca deszăpezirea pistei Aeroportului Suceava să se facă cu un utilaj agricol

Haos printre călătorii de pe Aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe  pista de aterizare
Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare