Ministerul Sănătății (MS) intenționează să construiască, în 2010, opt spitale regionale în sistemul de parteneriat public – privat, o echipă a MS lucrând la o lege privind acest tip de parteneriat, a declarat, marți, ministrul Sănătății Ion Bazac. Echipa de lucru a MS este coordonată de secretarul de stat, Liviu Mănăilă.
România are nevoie de 15 spitale regionale noi, iar restul de opt spitale regionale vor fi construite în 2010, în sistem public- privat, a declarat, marți, Ion Bazac, în cadrul unei mese rotunde organizate de cotidianul de afaceri „Business standard”, cu tema „Guvernul privat – sistemul de sănătate”, referitoare la introducerea asigurărilor private de sănătate, precum și implicațiile noilor reglementari din contractul cadru privind acordarea asistenței medicale pentru anul 2009.
„Anunț, în premieră, că la MS se lucrează la legea privind parteneriatul public – privat. Trebuie să creăm posibilitatea de a avea un spital public, gestionat privat. Un astfel de model există și merge bine în UE. Spitalele regionale vor fi de dimensiuni europene și nu coloși, pentru că sunt greu de întreținut. Este un prim pas în ceea ce ar trebui să reprezinte parteneriatul public – privat”, a adăugat Bazac.
Ministrul s-a declarat convins că se vor găsi investitori pentru cele opt spitalele regionale.
„Doresc să vă comunic în premieră faptul că vom finanța cu circa 70 milioane de euro dotarea cu echipamente a unităților ATI din spitale în 2009. Tot în acest an vom investi, împreună cu Banca Mondială, peste 10 milioane de euro în echipamente pentru camerele de primiri urgențe din spitalele mici din țară. De asemenea, 7 noi spitale județene de urgență au finanțarea asigurată și se află în proces de licitare. Alte 8 spitale, pentru care căutăm soluții de finanțare în sistem public-privat, sunt în faza de analiză de oportunitate și prioritizare”, a precizat, joi, ministrul Sănătății.
Susținând că nu este „adeptul experimentelor și al risipei de energie”, Bazac a arătat că trebuie valorificate acele modele care s-au dovedit funcționale în alte sisteme din Europa și din lume.
„Parteneriatul public-privat în Sănătate este un model pentru România, pe care intenționez să îl susțin în convingere și în acțiune”, a declarat atunci Bazac.