Tragic

Moarte groaznică pentru un bărbat strivit de un utilaj de desfăcat porumb

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Moara, a murit în condiții groaznice, după ce a fost strivit de un utilaj de desfăcat porumb. Tragiculaccident s-a petrecut ieri, în jurul orei 15.00, pe un teren agricol din Bulai-Moara.
Din primele cercetări ale poliției rezultă că bărbatul, Romică A., lucra pe terenul proprietate, cu un tractor de care era atașat un utilaj pentru desfăcat porumbul. La un moment dat utilajul nu ar mai fi funcționat corespunzător, astfel că bărbatul a coborât din tractor pentru a vedea ce se întâmplă. În timp ce verifica utilajul, acesta a pornit și l-a prins pe bărbat între tamburi.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de Descarcerare al Detașamentului de pompieri Suceava.
„Persoana prinsă în tamburii utilajului a fost extrasă cu leziuni incompatibile cu viața”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Bărbatul în vârstă de 59 de ani avea trei copii.

Recomandări

Luptă contracronometru a pompierilor pentru salvarea unui bărbat al cărui picior a rămas prins într-un utilaj agricol

Bărbat acuzat de un accident mortal produs în curtea unui service auto din Suceava în 2019, declarat acum nevinovat