Mitropolitul Moldovei: „Gândul smerit este dătător de sănătate”

Mitropolitul Moldovei: „Gândul smerit este dătător de sănătate”
Mitropolitul Moldovei: „Gândul smerit este dătător de sănătate”

„Toate cele care aparțin gândului smerit sunt dătătoare de sănătate, iar cele care aparțin gândului mândru și ambițios, pizmaș și doritor de rele, sunt aducătoare de suferință și durere și în viața proprie, și în viața celor din jur”, a atras atenția duminică, 17 februarie, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, Mitropolitul Teofan.
Un exercițiu de cultivare a gândului bun și smerit a fost propus de Părintele Mitropolit cadrelor medicale, copiilor și părinților acestora prin participarea la Sfânta Liturghie. Înaltpreasfinția Sa a slujit împreună cu Preotul misionar Florin Cristian Cristea într-o încăpere a unității medicale ieșene, informează Doxologia. „Așa cum îți este gândul, așa îți este și viața”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în predica rostită duminică la Spitalul „Sf. Maria”.
Gândurile omului, dacă sunt curate și bune, dacă sunt de ajutor, de rugăciune, gânduri smerite, aduc și mult bine în jur, dar în același timp aduc foarte mult bine în viața respectivului om. Viața pizmașă este ca un cariu în oasele omului, iar viața fără de prihană este sănătatea trupului omului.
Părintele Mitropolit a menționat și faptul că „sunt atâția medici și cercetători care spun că sănătatea este dobândită, bineînțeles și prin intervenția medicului și eficiența medicamentelor, dar și prin starea sufletească a omului”.
Dacă omul este deschis spre a fi ajutat, dacă are încredere în cel care se află în fața lui și încearcă să-l ajute, dacă are credință în Dumnezeu, dacă are gânduri bune, dacă nu cade în deznădejde, toate acestea aduc vindecare.
La finalul Liturghiei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a oferit doctorului Radu Terinte, managerul unității medicale, o distincție de vrednicie.
(sursa: Basilica.ro)

Recomandări

Început de slujire sub semnul păcii și al comuniunii – instalarea părintelui Viorel-Ioan Cozmei ca paroh al Parohiei Calafindești

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”