Mircea Dinescu a fost rănit într-un accident de circulație



Poetul Mircea Dinescu a fost rănit ușor într-un accident de circulație petrecut miercuri la prânz, în localitatea Drăghiceni, județul Olt, în timp ce se îndrepta către București dinspre Cetate, mașina pe care o conducea fiind complet distrusă.
Dinescu a declarat pentru MEDIAFAX că mașina sa, un SUV BMW, avea niște probleme tehnice, iar el intenționa să o repare odată ajuns la București.
„Aveam vreo două becuri aprinse în bord, semn că erau ceva probleme. Nu le-am neglijat, aveam de gând să rezolv totul la București, însă nu am mai reușit să ajung”, a declarat Dinescu, miercuri la prânz, pentru MEDIAFAX.
Poetul a povestit că la un moment dat pe drum, în timp ce avea puțin peste 100 de kilometri la oră, una dintre roți i s-a blocat, mașina ieșind de pe șosea și izbindu-se de un copac.
„Din fericire nu era aglomerat, iar din sensul opus nu venea nimeni. M-am izbit de un pom de pe marginea drumului, iar mașina a fost complet distrusă. Eu am scăpat doar cu câteva julituri, deci nu s-a întâmplat, slavă Domnului, nimic grav”, a declarat Dinescu.
El a mai spus că a fost testat de polițiști pentru alcoolemie, rezultatele indicând că nu a băut absolut nimic, la momentul transmiterii acestei știri el declarând că se află „într-un cabinet medical pentru a-i fi îngrijite rănile minore”.
„Am scăpat doar cu câteva julituri, deci pot spune că am mai fentat o dată moartea. Dușmanii mei să mai aștepte”, a declarat Dinescu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Ot, comisar Claudia Radu, Mircea Dinescu conducea un autoturism BMW pe DN 6 Caracal-Craiova, iar la un moment dat mașina a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un pom de pe marginea șoselei.
„Șoferul a suferit traumatisme ușoare și a fost transportat la Spitalul din Caracal”, a declarat Claudia Radu.