Prevenirea infracțiunilor cu violență

Minorul care și-a omorât tatăl, studiu de caz pentru o campanie a poliției

Terifianta crimă de la mijlocul lunii august a acestui an, de la Satu Mare, când un minor în vârstă de 15 ani și-a ucis tatăl cu o rangă, după ce acesta din urmă devenise alcoolic și era din ce în ce mai violent, iar ultima oară și-a băgat soția în spital, a fost studiu de caz pe baza căruia polițiștii au demarat campania „Violența naște violență”, ce se va desfășura în mediul urban și rural până în luna decembrie a acestui an.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu, „în cadrul campaniei vor fi identificate stările conflictuale existente la nivelul comunităților, urmând ca echipe mixte de polițiști și mediatori autorizați din cadrul Centrului de Mediere Bucovina Suceava să desfășoare activități specifice de detensionare și dezamorsare a acestor situații conflictuale”.
Polițiștii și-au propus să treacă și pe la baruri și să le atragă atenția administratorilor cu privire la vânzarea de alcool către persoanele care se află în stare de ebrietate, știut fiind că alcoolul este un factor favorizant al comportamentului violent.
Inspectorul principal Epureanu a mai anunțat că în cursul zilei de ieri au fost desfășurate activități de informare pe raza municipiului Suceava, în orașul Cajvana dar și în zona barurilor și spațiilor de alimentație publică din comunele Ipotești, Bosanci și Preutești, fiind distribuite 1.000 de pliante cu mesajul „O palmă poate curma o viață!”, fiind lipite totodată zeci de afișe cu mesaje informative.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare