Sentință

Minoră în vârstă de 15 ani, condamnată la nouă ani și jumătate de închisoare

Trimisă în judecată pentru că, împreună cu alți minori, ataca bătrâni pe stradă și le fura banii, o adolescentă de etnie romă, în vârstă de 15 ani, a fost condamnată la nu mai puțin de nouă ani și zece luni de închisoare pentru un lanț întreg de infracțiuni.
Sentința a fost dată zilele trecute de Judecătoria Suceava, iar inculpata, Roxana Lenuța Anchidin, din Drăgoiești, a fost trimisă după gratii pentru cinci infracțiuni, pentru care a primit următoarele pedepse: furt calificat – un an de închisoare; complicitate la tâlhărie – doi ani și șase luni de închisoare; complicitate la furt calificat – doi ani de închisoare; furt calificat – trei ani de închisoare; furt calificat – un an de închisoare.
Instanța a contopit pedepsele și a decis ca minora să execute cea mai grea dintre condamnări, și anume cea de trei ani de închisoare.
Magistrații Judecătoriei Suceava au obligat-o de asemenea pe adolescenta în vârstă de 15 ani și pe părinții acesteia la plata sumei de 2.100 de lei, reprezentând despăgubiri civile, precum și suma de 1.500 de lei, cheltuieli de judecată.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la instanța superioară.
Complicii adolescentei, minori cu vârste de la 12 la 14 ani
Roxana Lenuța Anchidin a fost arestată preventiv în cursul anului trecut și trimisă în judecată în decembrie 2012 de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Adolescenta a fost dată pe mâna judecătorilor pentru cinci infracțiuni, comise în 2011-2012, pe raza municipiului Suceava, împreună cu patru complici, copii cu vârste de 12, 13 și 14 ani, toți de etnie romă, în cele mai multe cazuri victimele fiind vârstnici.
Conform anchetatorilor, pe 7 noiembrie 2011, aceasta, împreună cu doi minori, a pătruns într-un salon de înfrumusețare din Suceava, iar din interior a sustras geanta unei cliente, în care se afla suma de 1.500 de lei.
Pe 20 noiembrie, împreună cu un alt minor, a furat un portofel din buzunarul unui bătrân de 88 de ani, creând un prejudiciu de 600 de lei.
Pe 21 noiembrie 2011, minora a ajutat doi făptuitori minori să fure, prin violență, portofelul unui bătrân. Fapta s-a petrecut în scara blocului victimei. În acest caz prejudiciul a fost de 50 de lei.
O zi mai târziu a urmat o nouă faptă cu violență. Împreună cu doi minori, inculpata a atacat un bătrân de 74 de ani, căruia i-a smuls sacoșa în care avea printre altele suma de 300 de lei.
În fine, Roxana Lenuța Anchidin este acuzată că pe 21 ianuarie 2012, în timp ce se afla în fața unui magazin din municipiul Suceava, a furat o geantă agățată de un cărucior, creând un prejudiciu de 1.300 de lei.
Minora de 15 ani se află în momentul de față în arest, pentru alte fapte de furt.
„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Recomandări

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare