Fractură

Minoră de 16 ani, accidentată în timp ce învăța să conducă scuterul

O minoră în vârstă de 16 ani din comuna Vicovu de Jos a suferit o fractură de gambă în timp ce încerca să învețe să conducă un motoscuter. Accidentul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 19.45, pe un drum nedeschis circulației publice, situat în locul numit „Țarna la Dealul Crucii”.
Pe fondul lipsei de experiență în condus, aceasta a pierdut controlul asupra direcției, lovindu-se grav la piciorul stâng. Diagnosticul preliminar al medicilor a fost fractură treime superioară gamba dreaptă, leziuni care necesită în jur de 50-60 de zile de îngrijiri medicale.
„Minora a declarat că a condus mopedul deoarece intenționa să învețe să conducă și nu deține certificat de absolvire a cursurilor de legislație rutieră, iar vehiculul nu este înregistrat”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Creșterea numărului de motociclete din trafic aduce risc ridicat de accidente grave, mai ales în weekenduri și în zonele turistice

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna

O femeie a suferit o fractură la un picior după ce a fost lovită de o trotinetă condusă de un minor de 12 ani