Ministrul Tineretului și Sportului, Monica Iacob-Ridzi, a propus, luni, în cadrul Consiliului de Miniștri reunit la Bruxelles, un plan de sprijinire a angajării tinerilor, în contextul crizei economice și a înghețării angajărilor. „Piața muncii funcționează în acest moment ca un baraj de acumulare. Există un număr fără precedent de mare de tineri absolvenți de studii superioare – în Uniunea Europeană, 80 la sută din tinerii între 20 și 24 ani au studii secundare absolvite (universitare și școli profesionale). Trăim însă într-o perioadă când angajările sunt practic înghețate. Trebuie să evităm situația în care, din cauza acestui blocaj de pe piața muncii, o întreagă generație de tineri este condamnată la un start ratat în carieră”, spus ministrul Tineretului și Sportului, citat într-un comunicat de presă de luni.
Monica Iacob-Ridzi a prezentat, la reuniunea miniștrilor de Tineret și Sport, cele trei etape ale planului, respectiv creșterea alocării financiare pentru tineri în bugetul european pe 2010 (peste unu la sută), lărgirea spectrului de finanțare din fonduri structurale și finanțarea afacerilor start-up ale tinerilor.
Ministrul a mai propus alocarea unor fonduri și programe destinate tinerilor în cadrul Planului European de Relansare Economică, precum și acordarea de fonduri către firmele ce angajează tineri, prin Fondul Social European.
„În condiții de criză, este esențial să ajutăm crearea de noi firme și IMM-uri. Tinerii au cel mai mare potențial pentru crearea de noi afaceri și punerea în aplicare în scop lucrativ a ideilor inovatoare. În special în ceea ce privește IT-ul și noile tehnologii, dar și în industria serviciilor, tinerii reprezintă o resursă foarte importantă”, a mai spus Monica Iacob-Ridzi referitor la afacerile start-up.
Omologii europeni ai ministrului Iacob-Ridzi urmează să delibereze asupra propunerilor sale, iar Comisia Europeană le va include în măsurile din Strategia Europeană privind Tineretul.