Ministrul Muncii spaniol: Românii nu au șanse, acum, să găsească un loc de muncă în Spania



Ministrul Muncii spaniol, Celestino Corbacho, a declarat luni, după semnarea Acordului bilateral, că în acest moment nu poate spune că există șanse ca românii să-și găsească locuri de muncă în Spania, precizând că rata șomajului în această țară a ajuns la 17,4 la sută. Ministrul Muncii și Imigrației din Spania, Celestino Corbacho, a declarat că nu sunt șanse ca cetățenii români să-și găsească un loc de muncă în Spania.
Celestino Corbacho a spus, însă, că autoritățile spaniole nu au ca obiectiv plecarea românilor din Spania și consideră că dacă economia României se va relansa, comunitatea de români din Spania va continua să fie una la fel de importantă.
„Și Spania a trecut printr-o etapă similară însă nu toți s-au întors pentru că au prins rădăcini în țările în care au plecat”, a explicat ministrul spaniol.
Corbacho a precizat că, numai în ultimul an, au dispărut de pe piața muncii 1,3 milioane de locuri de muncă (70 la sută dintre acestea din domeniul construcțiilor), rata șomajului ajungând la 17,4 la sută.
„Dată fiind această situație generalizată de criză, trebuie să ținem cont și de faptul că cetățenii au redus consumul, acest lucru resimțindu-se și la nivelul vânzărilor. În cadrul acestui fenomen global, sectorul cel mai afectat este cel al construcțiilor”, a declarat Corbacho.
Demnitarul spaniol a arătat că Guvernul din Spania a luat peste 100 de măsuri pentru redresarea economică și au fost alocate importante resurse financiare, în acest moment fiind aplanată dispariția locurilor de muncă.
Directorul general de la Inspecția Muncii și Securității Sociale din Spania, Raimundo Aragon, a declarat că în acest an activitățile vor crește cu 30 la sută pentru a ține sub control sectoarele afectate de economia nereglementată.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS) a încheiat, luni, un acord cu Ministerul Muncii și Imigrației din Spania privind facilitarea întoarcerii voluntare a lucrătorilor români din Spania, în special a șomerilor sau a celor care sunt în pericol să-și piardă locul de muncă. Reprezentanții celor două state au mai semnat, luni, și două memorandumuri de înțelegere, între Inspecția Muncii din România și cea din Spania, respectiv între agențiile de ocupare din cele două țări.
Ministrul spaniol, Celestino Corbacho, a spus că în Spania sunt înregistrați ca rezidenți legal 718.000 de români, fiind prima comunitate nonspaniolă, ca număr și ca importanță. Din numărul total de rezidenți, 254.000 cotizează la sistemul de asigurări sociale.
De asemenea, cei mai mulți români din Spania lucrează în domeniul serviciilor (43 la sută), în agricultură (24 la sută), construcții (23 la sută), industrie (10 la sută).
Potrivit datelor înregistrate de autoritățile spaniole, 70.000 dintre românii înregistrați legal sunt șomeri, doar 41.000 dintre aceștia beneficiind de indemnizația de șomaj. Celestino Corbacho a precizat că indemnizația de șomaj în Spania este de 850 de euro pe lună și se poate acorda pe o perioadă de cel mult doi ani, în funcție de perioada în care a cotizat persoana respectivă.