Ministrul finlandez pentru Afaceri Europene și Comerț Exterior, Alexander Stubb, va face, marți, o vizită în România, la invitația ministrului de Externe, Cristian Diaconescu, oficialul de la Helsinki având de asemenea programate întrevederi cu Leonard Orban și Lucian Bode.
Potrivit MAE, în cadrul convorbirilor, cei doi demnitari vor trece în revistă stadiul relației bilaterale precum și o serie de teme de interes comun aflate pe agenda europeană, cum ar fi consolidarea guvernanței economice, negocierile privind Perspectiva Financiară Multianuală a UE 2014 – 2020, procesul de extindere al Uniunii, dezvoltările din Vecinătatea Estică, strategia cadru europeană pentru persoanele aparținând minorității roma.
Cei doi vor discuta, de asemenea, aspecte legate atât de extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria, cât și de propunerile de consolidare al acestuia.
În cadrul vizitei, ministrul finlandez va mai avea convorbiri cu Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, precum și cu Lucian Bode, ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.
Finlanda se alăturase, la începutul anului 2011, Olandei, pronunțându-se împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Ulterior, în 14 noiembrie 2011, ministrul Alexander Stubb a anunțat că autoritățile de la Helsinki sunt de acord cu o soluție de compromis care să permită aderarea etapizată a României și Bulgariei la Spațiul Schengen.
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu a avut, la 4 februarie, o întâlnire bilaterală cu Alexander Stubb, care i-a spus că va susține formalizarea susținerii aderării la Schengen de către Guvernul de la Helsinki, care ar putea lua o decizie în acest sens la finele lunii februarie.
„Am avut o întâlnire cu ministrul finlandez al Afacerilor Europene, Alexander Stubb. Am discutat și poziția Finlandei privind aderarea la Spațiul Schengen. El a spus că Finlanda în continuare va susține varianta franco-germană cu primirea în două etape în cursul acestui an, dar o decizie finală se va lua în Guvernul finlandez la sfârșitul lunii februarie. Din perspectiva Ministerului finlandez al Afacerilor Europene această soluție va fi promovată”, a declarat atunci Diaconescu pentru MEDIAFAX.
El a adăugat însă că „rămâne ca și celelalte evaluări care vor fi făcute și în legătură cu MCV să fie avute în vedere”.