Miniștrii de Finanțe ai UE aprobă dublarea fondurilor de urgență pentru Europa de Est la 50 mld euro



Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au aprobat, marți, dublarea fondurilor de urgență destinate statelor din Europa de Est care au dificultăți din cauza crizei economice, la 50 miliarde euro, în urma unui acord de principiu convenit în martie de liderii UE, transmite AFP. Această creștere are rolul să acopere eventualele cereri de fonduri din partea statelor membre, pentru susținerea balanței de plăți, pe termen mediu, se arată într-un comunicat al UE.
Decizia survine unui acord de principiu convenit la 20 martie de către liderii UE, la un summit organizat la Bruxelles.
În decembrie 2008, liderii europeni stabiliseră dublarea acestor fonduri, de la 12 la 25 de miliarde de euro, destinate statelor membre din afara zonei euro confruntate cu probleme financiare.
Din aceste fonduri, Ungaria a primit 6,5 miliarde de euro, iar Letonia 3,1 miliarde de euro, la care s-au adăugat împrumuturi din partea Fondului Monetar Internațional.
România a încheiat un acord de împrumut în valoare de aproape 20 de miliarde de euro din partea FMI, UE și Banca Mondială. Din această sumă, cinci miliarde de euro vor fi furnizate de Uniunea Europeană.