Corpul de control al ministrului Transporturilor a identificat o serie de nereguli la CNADNR privind inclusiv proiectul autostrăzii Orăștie-Sibiu și a sesizat organele statului, suspectând fapte penale, informează Medifax.”Având în vedere toate aspectele constatate de Corpul de Control, precum și prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, au apărut suspiciuni de natură penală și au fost sesizate organele abilitate ale statului cu privire la nerespectarea de către proiectant, constructor, diriginte de șantier (inginer FIDIC) a prevederilor legislației în vigoare, precum și cu privire la modul în care a acționat conducerea CNADNR în derularea contractelor”, arată Ministerul Transporturilor, într-un comunicat.





