Ministerul Public precizează că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și parchetele subordonate nu se află înregistrat și nu există în lucru la procuror vreun dosar în care să se efectueze cercetări față de Mircea Băsescu, pentru infracțiunea de trafic de influență sau alte infracțiuni.
Totodată, Ministerul Public arată că dosarele Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt având ca obiect comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani au fost preluate pentru finalizarea cercetărilor de către Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inclusiv dosarul inculpatului Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, cercetat, în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor.
„Ca urmare a numeroaselor solicitări ale jurnaliștilor în legătură cu afirmațiile diseminate în cursul zilei de azi în mass-media, puse pe seama unor «surse din rândul anchetatorilor», referitoare la implicarea numitului Mircea Băsescu în afacerile judiciare ale inculpatului Sandu Anghel, Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: La Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și parchetele subordonate nu se află înregistrat și nu există în lucru la procuror vreun dosar în care să se efectueze cercetări față de Mircea Băsescu, pentru infracțiunea de trafic de influență sau alte infracțiuni”, se arată într-un comunicat, remis joi agenției MEDIAFAX.
Totodată, sursa citată precizează că în dosare aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt având ca obiect cercetarea infracțiunilor de spălare de bani, evaziune fiscală și tentativă de omor în care se efectuează cercetări față de mai multe persoane, în cursul zilei de 24 martie 2011 s-au efectuat percheziții domiciliare în mai multe locații.
„Ca urmare a suspiciunilor emise în spațiul public privind soluționarea obiectivă a cauzelor, dosarele Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt având ca obiect comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani au fost preluate pentru finalizarea cercetărilor de către Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în cursul săptămânii anterioare”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, joi, 24 martie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 209 alin. 4 indice 1 Cod procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus preluarea cauzei în care este cercetat în stare de arest, inculpatul Anghel Sandu (zis Bercea Mondial) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.
„Adevărul” a relatat că, potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor (în articolul ziarului fiind consemnat numele procurorului Eugen Iacobescu-n.r.) care au făcut percheziții la locuințe ale lui Sandu Anghel și ale fraților acestuia din Drăgănești-Olt și Slatina, Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, ar fi fost mituit de Bercea Mondial cu suma de 300.000 de euro, pentru a interveni într-unul din dosare, urmând ca acesta să mai primească 400.000 de euro.
Mircea Băsescu, fratele șefului statului, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că nu are nicio implicare în cazul lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, precizând că nu a discutat niciodată cu Anghel despre vreun dosar, iar acesta nu i-a cerut niciodată să se implice în dosarele lui.
Întrebat dacă are vreo implicare în cazul lui Sandu Anghel, Mircea Băsescu a răspuns: „În niciun caz!”
„Cred că este imposibil ca un anchetator să facă astfel de afirmații. În mod normal, ar fi trebuit să vină să mă aresteze, dacă ar fi ceva de felul ăsta adevărat, nu să se fi dus la un ziar”, a spus Mircea Băsescu.
Întrebat dacă îi pare rău că a botezat-o pe nepoata lui Sandu Anghel, având în vedere contextul actual, Mircea Băsescu a răspuns că nu, indiferent care este etnia copilului.
În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele șefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanța.
Fratele șefului statului susținea, într-un interviu pentru ziarul „Ring”, că nu știa cine este Sandu Anghel atunci când acesta i-a cerut sa îi boteze nepoata, precizând că președintele Traian Băsescu i-a reproșat lipsa unei discuții înainte de decizia „neoportună”.
Joi dimineață, peste 200 de polițiști și jandarmi din județul Olt au descins, în mai multe locuințe aparținând lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și fraților săi, cercetările făcându-se pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Anchetatorii au găsit, în timpul perchezițiilor, la unul dintre imobilele unuia dintre frații lui Bercea Mondial 200.000 de euro.
Anchetatorii au căutat, printre altele, și mai multe acte medicale, care ar fi fost eliberate pe numele lui Sandu Anghel, „pe sume mari de bani”, documentele urmând să fie folosite de Anghel pentru a solicita cercetarea sa în libertate.
„Este vorba de acte medicale în care se specifică faptul că Sandu Anghel ar avea probleme medicale. Pe baza acestor acte poate obține certificat medico-legal prin care să se constate că nu poate suporta regimul de detenție și să fie eliberat. Avem indicii că actele medicale au în spate sume mari de bani”, a declarat procurorul de la Parchetul Tribunalului Olt, Eugen Iacobescu.
Sandu Anghel a fost arestat de Tribunalul Olt în 20 februarie, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuț Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Craiova.