Ministerul Mediului alocă 310 milioane de lei pentru programul „Casa Verde”



Ministerul Mediului a demarat programul de înlocuire a sistemelor energetice tradiționale cu unele alternative, ecologice, cunoscut sub numele de programul „Casa Verde”, pentru cele două faze din acest an fiind alocată suma totală de 310 milioane de lei, adică circa 75 de milioane de euro. În iarnă, statul se angaja să aloce, prin acest program, suma de 130 de milioane de euro, echivalent, la cursul zilei, cu aproape 546 de milioane de lei. În 26 februarie, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, anunța că suma avansată inițial va fi păstrată.
„Beneficiarii «Programului de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală sau alte sisteme» vor fi unitățile administrativ-teritoriale și autoritățile centrale și locale, care pot depune proiecte de finanțare a sistemelor de încălzire destinate imobilelor din patrimoniu sau aflate în administrarea acestora, inclusiv pentru unitățile sanitare, instituțiile de învățământ, așezămintele sociale, culturale. Pe lângă autoritățile statului, și asociațiile de proprietari vor putea accesa fonduri în acest program, urmând ca tranzacțiile să se facă tot prin intermediul autorității locale”, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.
Nemirschi a prezentat, vineri, varianta finală a ghidului după care va funcționa programul „Casa Verde”.
Prima modificare a acestuia a fost eliminarea noțiunii de „instalator acreditat”, cei ce doresc să-și instaleze acest gen de sisteme urmând să o facă în baza legii achizițiilor publice, prin licitație.
„Piața este liberă. Se va lucra pe sistemul achizițiilor publice”, a spus Nemirschi, precizând însă că, prin ghid, se prevăd anumite condiții pe care firmele care vor furniza echipamentele și serviciile de instalare pentru sistemele cumpărate trebuie să le îndeplinească. Aceste condiții vor fi preluate în caietele de sarcini pentru fiecare licitație, a explicat Nemirschi.
O a doua modificare este legată de cuantumul finanțării investiției din banii de la stat. Aceasta a fost crescută de la 70 la 80 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile (contravaloarea instalațiilor, a lucrărilor și TVA-ul).
„În urma discuțiilor cu partenerii am decis că creștem valoarea subvenției acordate de stat, prin Administrația Fondului de Mediu, de la 70 la 80 de procente din totalul cheltuielilor eligibile”, a spus Nemirschi.
Ministrul a spus că, pentru a se asigura că banii „ajung pentru toată lumea”, s-au stabilit, prin ghid, baremuri maximale pentru fiecare autoritate publică, în funcție de numărul de locuitori.
Municipiile cu mai mult de 100.000 de locuitori vor primi maximum 4 milioane de lei fiecare, cele cu număr de locuitori cuprins între 50.000 și 100.000 vor primi maximum 3 milioane de lei, orașele cu populație între 20.000 și 50.000 vor primi maximum câte două milioane de lei, câte un milion maximum vor primi localitățile cu minimum trei mii și maximum 20.000 de locuitori, iar așezările cu mai puțin de trei mii de locuitori vor primi maximum 500.000 de lei, conform datelor prezentate de ministrul Nemirschi.
Referitor la asociațiile de proprietari, acestea ar urma să beneficieze de fonduri pentru sisteme de energie alternativă în paralel cu cele tradiționale, nefiind vorba, în opinia ministerului, de debranșări de la sistemele clasice, municipale.
„Totuși, mai multe scări sau mai multe blocuri se pot asocia și pot lua astfel de sisteme, iar energia produsă de ele să ajungă la punctul termic de cartier și să le fie furnizată, urmând, în schimb, ca factura pentru utilități să scadă”, a mai spus Nemirschi.
Acesta a mai arătat că proiectele vor fi selectate în ordine descrescătoare a punctajului, diferența urmând să se facă în funcție de tipul instalației înlocuite, de raportul cost-beneficiu și de cota de cofinanțare oferită de solicitant.
Ministrul nu a stabilit încă perioadele în care se vor derula cele două faze ale proiectului, sugerând că ele ar trebuie să se încheie înainte ca vremea să se răcească.
„Se lucrează în majoritatea cazurilor afară, așa că am gândit ca prima sesiune să se încheie la sfârșitul lunii iunie-începutul lunii iulie, iar a doua la finele lunii septembrie”, a afirmat Nemirschi.
După ce s-a asigurat că jurnaliștii prezenți la conferință nu mai au întrebări legate de documentul prezentat, ministrul a scos stiloul și a semnat, în fața presei, ordinul prin care aprobă ghidul pentru aplicanți în programul „Casa Verde”.