Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății sunt singurele care au făcut propuneri privind stabilirea coeficientului pentru ierarhizarea funcțiilor în grila de salarizare din sistemul bugetar, a declarat, marți, secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu. Valentin Mocanu a precizat că termenul pentru finalizarea proiectului de lege privind salarizarea unitară a bugetarilor rămâne 30 iunie. El a adăugat că nu crede că există motive care să ducă la nerespectarea termenului pentru finalizarea proiectului.
Mocanu a mai spus că a început să primească și coeficienții de ierarhizare, însă deocamdată doar de la Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii.
El a arătat că întâlnirea de marți pe tema legii salarizării unitare a bugetarilor a fost tehnică, multe dintre neclarități găsindu-și „răspunsul consensual”.
Mocanu susține că nu mai există atitudini de respingere a ideii privind elaborarea legii unice și a declarat că așteaptă ziua de joi, când va avea loc următoarea întâlnire, pentru a vedea dacă poate fi finalizată grila de ierarhizare.
Secretarul de stat a mai spus că nu exlude posibilitatea unei noi întâlniri luna viitoare, deși termenul pentru finalizarea grilei de salarizareeste sfârșitul acestei luni, respectiv 31 mai.
„Important este să respectăm termenul de 30 iunie până la care trebuie finalizat proiectul de lege”, a declarat Mocanu.
Guvernul a aprobat, în 22 aprilie, principiile generale ale legii privind salarizarea unitară în sistemul bugetar, hotărând ca proiectul de lege să fie finalizat până la sfârșitul lunii iunie și să fie aplicat într-un interval de trei ani.
Premierul Emil Boc a declarat recent că Executivul ia în calcul posibilitatea asumării răspunderii în fața Parlamentului pentru acest proiect de lege.