Comunicat de presă

Mesaj de mulțumire



Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava aduce mulțumirile și recunoștința pentru profesionalismul de care a dat dovadă personalul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava în gestionarea cazurilor medicale ce au privit doi colegi pompieri militari.
Aceștia au fost aduși la Unitatea de Primire Urgențe – SMURD Suceava cu afecțiuni extrem de grave (accident vascular hemoragic, respectiv – disecție de aortă), nespecifice intervalului de vârstă cuprins între 30 și 40 de ani.
Îngerii salvatori în halate albe au vegheat asupra colegilor noștri în lupta lor pentru viață, astfel încât, în acest moment, sunt recuperați foarte bine, ținând cont de gravitatea cazurilor. Cadrele medicale sucevene au arătat că au o inimă mare și mîini de aur, fără de care tămăduirea celor doi militari nu ar fi fost posibilă.
Cuvintele de mulțumire sunt prea sărace în aceste momente, și de aceea încheiem prin a ne înclina respectuos în fața fiecăruia dintre ei și prin a le ura să aibă parte de cât mai multe reușite în nobila misiune de salvare a vieții semenilor.
Compartiment Informare și Relații Publice
I.S.U. Suceava



Recomandări