Mehedinți: Elev de 15 ani, accidentat mortal de o mașină pe o trecere de pietoni din fața liceului



Un adolescent de 15 ani a murit, luni dimineață, după ce a fost lovit de un autoturism pe o trecere de pietoni din fața liceului din localitatea mehedințeană Halânga.
Accidentul s-a produs în jurul orei 7.00, pe Drumul Național 67, la ieșirea din Drobeta Turnu Severin, în fața Grupului Școlar Agricol Halânga .
Potrivit martorilor, elevul în vârstă de 15 ani venea din comuna Bala și era cazat la internatului Grupului Școlar Halânga, unde urma să își lase bagajele, pentru ca mai apoi să meargă la liceu, aflat la câteva sute de metri. Când a ajuns pe trecerea de pietoni, adolescentul a fost lovit de un autoturism Skoda care circula dinspre Drobeta Turnu Severin către Targu Jiu.
În urma impactului, copilul a fost aruncat la o distanță de câteva zeci de metri de trecerea de pietoni, sora și o prietenă a băiatului, care îl însoțeau, declarând că șoferul avea viteză.
La fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, însă cadrele medicale nu l-au putut salva pe băiat, fiind declarat decesul.