Medici legiști:18 dintre cei decedați în clubul Colectiv aveau în sânge CO și acid cianhidric peste valorile letale



Toate cele 26 de persoane care au decedat în seara tragediei din clubul Colectiv aveau în sânge monoxid de carbon și acid cianhidric în doză toxică, iar la 18 dintre acestea, concetrațiile erau peste valorile letale, potrivit rezultatelor analizelor toxicologice efectuate de INML, informează Mediafax.Institutul Național de Medicină Legală (INML) „Mina Minovici” București a finalizat analizele toxicologice în cazul celor 26 de persoane care au decedat în seara zilei de 30 octombrie, la clubul Colectiv, la scurt timp după izbucnirea incendiului.Potrivit raportului INML, pe lângă arsurile suferite de cele 26 de persoane, analizele toxicologice arată că toate prezintă concentrații în sange de monoxid de carbon și acid cianhidric în doză toxică, 18 dintre acestea având concentrații peste valorile letale.



Recomandări