România a exportat în primul trimestru mai mult în state din afara Uniunii Europene (UE), precum Kuweit, Canada și Arabia Saudită, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA).
„Creșterea exporturilor este mai pronunțată în afara UE, având ca medie 51,6%, față de exportul intracomunitar, de 35,2%, menținând tendința crescătoare a ponderii țărilor non-UE în exportul românesc”, se spune în comunicat.
Țările în care România a exportat cel mai mult sunt Kuweit și Canada, cu o creștere de 324%, urmate de Iordania (222%), Arabia Saudită (215%), Irak (124%) și Bosnia și Herțegovina (107%).
Exporturile către Rusia au crescut în intervalul ianuarie-martie cu 81%, în SUA cu 51%, iar în Emiratele Arabe Unite cu 86%.
„În structura exporturilor pe grupe de produse, la sfârșitul primului trimestru mașinile și echipamentele de transport și-au consolidat poziția de lider, cu 42,9%, urmate de alte produse manufacturate, cu 32,8%. Cifrele indică o creștere a ponderii exporturilor de produse cu valoare adăugată ridicată, obiectiv major al strategiei naționale de export pentru perioada 2011-2015”, se mai arată în comunicat.
Deficitul comercial a scăzut în primul trimestru cu 31,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 1,41 miliarde de euro, în contextul unei creșteri mai accelerate a exporturilor față de importuri, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
Exporturile realizate în primul trimestru au fost de 46,65 miliarde de lei (11,01 miliarde euro), iar importurile au însumat 52,6 miliarde lei (12,4 miliarde euro).