Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI) trimite, joi, ordinele de demitere și de numire în funcție a tuturor inspectorilor generali școlari și a adjuncților acestora, precum și a directorilor caselor corpului didactic. Potrivit unor surse oficiale, MECI va trimite inspectoratelor școlare județene ordinele de demitere a tuturor inspectorilor generali școlari și a adjuncților acestora, precum și a directorilor caselor corpului didactic. Potrivit acelorași, surse, ordinele de demitere nu au fost trimise până în prezent, pentru că funcțiile respective nu sunt ocupate de funcționari publici, ci de personal contractual, astfel încât nu a fost necesar preavizul.
În aceste condiții, joi este termenul limită pentru aplicarea OUG 37 privind deconcentratele.
De asemenea, odată cu trimiterea ordinelor de demitere vor fi expediate și ordinele de numire în funcție a noilor șefi ai respectivelor instituții, conform surselor citate.
Ordonanța privind deconcentratele, adoptată în 15 aprilie, permite înlocuirea tuturor șefilor de servicii, notificarea fiind trimisă acestora în două zile pentru a respecta atât 30 de zile de preaviz, cât și cele 32 zile din ordonanță. Ordonanța de urgență care modifică procedurile de conducere a serviciilor deconcentrate prevede desființarea posturilor de conducere din aceste servicii în termen de 32 zile.
Serviciile deconcentrate vor include posturi de director coordonator cu un contract de management pe maximum 4 ani, funcțiile ce conferă calitatea de ordonator credite, inclusiv contractuale, din aceste servicii vor fi desființate, posturile de conducători fiind echivalate celor de secretar de stat.
Guvernul a aprobat, miercuri, modelul-cadru al contractului de management care trebuie semnat de către directorii serviciilor deconcentrate, numiți în funcție prin schimbarea vechii conduceri, și care conține clauze generale privind indicatorii de performanță care trebuie îndepliniți de aceștia.
Modelul contractului de management încheiat pe o perioadă de maximum patru ani și obținut, în urmă cu două săptămâni, de MEDIAFAX, include clauze minimale care reglementează drepturile și obligațiile părților și prevede că indicatorii specifici de performanță vor fi stabiliți de ordonatorii principali de credite în subordinea, coordonarea sau autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, în aproximativ 10 zile.
Contractul de management va fi asimilat contractului individual de muncă, conferind titularului vechime în muncă și va putea fi reziliat în cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute în document.
Conform ordonanței de urgență, sunt schimbați șefii de servicii deconcentrate subordonate Ministerelor Sănătății, Culturii, IMM, Muncii, Tineretului și Sportului, Finanțelor, Agriculturii, Mediului, Secretariatul General al Guvernului, Economiei și Comunicațiilor, incluzând astfel direcții și case de sănătate publică, direcții de muncă, secții județene ale Gărzii Financiare, direcții agricole.
Totodată, și inspectorii școlari generali, cei adjuncți și directorul Casei Corpului Didactic vor fi angajați pe baza unui proiect și a unui contract de management educațional.
Premierul Emil Boc a declarat, luni, că unii dintre actualii șefi de servicii deconcentrate ar putea fi reconfirmați în funcție, prin semnarea unui contract de management prin care se angajează să deruleze politica Guvernului pe baza unor criterii de performanță.
Premierul Emil Boc a justificat, în 25 aprilie, ordonanța privind serviciile deconcentrate declarând că prin aceasta se urmărește înlocuirea unor oameni care „nu pot face față ritmului solicitat de un ministru”. El a spus că Guvernul este interesat de performanța managerială și respectarea indicatorilor de performanță în condiții de criză.