Măsuri pentru sprijinirea persoanelor rănite în urma incendiului din Colectiv, aprobate de Guvern



Guvernul a aprobat miercuri prin două HG, extinderea ajutorului pentru rudele care au grijă de răniții din Colectiv și extinderea ajutoarelor de urgență pentru familiile persoanelor care au decedat în incendiu, informează Mediafax.Acordarea ajutorului financiar însoțitorului persoanei rănite se va extinde, urmând ca de acesta să poată beneficia atât pentru perioada spitalizării, cât și pentru perioada în care rănitul urmează tratament în regim ambulatoriu, potrivit unei Hotărâri de Guvern (HG) aprobată miercuri în ședința de Guvern, se arată într-un comunicat al Exectutivului remis MEDIAFAX.



Recomandări

Prefectul Traian Andronachi: Până miercuri, sucevenii care au avut casele afectate de inundațiile din iulie vor primi banii alocați de Guvern

Acordarea drepturilor din contractele colective de muncă pentru salariații din domeniul serviciilor comunitare, aprobată de Guvern

Cei care lucrează în transportul public de călători se încadrează la excepțiile prevăzute în memorandumul aprobat recent de Guvern, referitor la drepturile din contractele colective de muncă
Cei care lucrează în transportul public de călători se încadrează la excepțiile prevăzute în memorandumul aprobat recent de Guvern, referitor la drepturile din contractele colective de muncă

Ministerul Turismului finanțează proiecte de investiții private pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare și balneoclimatice

Ministerul Turismului finanțează proiecte de investiții private pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare și balneoclimatice