Dosar penal

Mașină furată din fața blocului și vândută cu tot cu acte

Un autoturism Opel reclamat ca fiind furat de o pe o stradă din municipiul Suceava a fost găsit de polițiști în curtea unui bărbat din comuna Ipotești, care a declarat că a cumpărat autoturismul, cu tot cu acte, în schimbul sumei de 900 de lei de la doi tineri.
Aceștia din urmă au fost identificați luni de către polițiști în persoana a doi tineri din aceeași localitate, Daniel M., de 18 ani, și Vlad T., de 20 de ani.
Furtul s-a petrecut în data de 9 august a.c., după ce cei doi suspecți au reușit să sustragă cheile de la partea vătămată, o tânără de 19 ani, din municipiul Suceava.
Cum actele mașinii se aflau în torpedou, cei doi au vândut mașina unui consătean de-al lor, întocmind în acest sens și un contract de vânzare-cumpărare.
Polițiștii au recuperat mașina și au restituit-o părții vătămate.
„Dosarul a fost discutat cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava care supraveghează cauza, dispunându-se cercetarea făptuitorilor în stare libertate, întrucât aceștia nu sunt recidiviști, prejudiciul este mic și a fost recuperat în totalitate”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu, care a mai precizat că cei doi tineri sunt cercetați pentru furt calificat.

Recomandări

Mașină burdușită cu diferite produse, descoperită în parcarea unui market după un flagrant de furt în același magazin

Polițiștii au împărțit amenzi după ce un chefliu a sunat la 112 și a reclamat că partenerul de pahar a plecat cu 10 lei