În acest weekend

Manifestări circumscrise Festivalului European al Artelor „Ciprian Porumbescu”

Festivalul European al Artelor „Ciprian Porumbescu”, organizat sub egida Consiliului Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CCPCT) Suceava, continuă în perioada 31 mai – 2 iunie cu o serie de manifestări care se desfășoară în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”, Muzeul Bucovinei și Primăria comunei Ciprian Porumbescu.
Este vorba de două recitaluri camerale extraordinare, susținute de pianista Doina Grigore și violonistul Lucian Reuț și interpreți concertiști de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, un simpozion de muzicologie ajuns la cea de-a III-a ediție, lansarea volumelor II și III din trilogia muzicologică „Ciprian Porumbescu necunoscut” și un spectacol folcloric și coral, care reunește ansambluri profesioniste și de amatori reputate pe plan județean și național.
Recitalurile au loc astăzi, la ora 19.30, în Sala Auditorium „Joseph Schmidt” de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, și mâine, de la ora 10.00, la Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu.
Tot mâine, de la ora 11.00, la Muzeul Memorial din comuna Ciprian Porumbescu se va desfășura simpozionul de muzicologie care reunește personalități ale muzicologiei românești din mai multe zone ale țării (Vasile Vasile, din București, Constantin Tufan-Stan, din Lugoj, Gabriela Coca, din Cluj, Zamfira Dănilă, din Iași, Constantin Catrina, din Brașov, Ozana Kalmuski, din Bacău, Sever Paraschiv Dumitrache și Constanța Cristescu, din Suceava).
În cadrul simpozionului vor fi prezentate lucrări dedicate în exclusivitate personalității și creației lui Ciprian Porumbescu.
Spectacolul folcloric și coral este programat pentru duminică, 2 iunie, de la ora 12.45, la scena din curtea Muzeului Memorial Ciprian Porumbescu.
Coordonatorii manifestărilor sunt Constanța Cristescu, dr. în muzicologie, și Călin Brăteanu, șeful CCPCT din cadrul Centrului Cultural Bucovina.
La evenimente va participa Nina Cionca, membru al familiei Porumbescu și biograf reputat al compozitorului bucovinean.

Recomandări

Mormântul marelui muzicolog sucevean Mihail Poslușnicu este abandonat și vandalizat, avertizează prof. emerit Vania Atudorei

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” s-a încheiat cu o gală memorabilă la Suceava, în prezența a mii de spectatori