Manifestare culturală dedicată Zilei Internaționale a Romilor, la Dom Polski

Romii din județul Suceava se pregătesc să-și sărbătorească ziua. Ziua de 8 aprilie a fost consacrată drept „Sărbătoarea etniei romilor din România” prin Legea nr. 66/2006, o inițiativă legislativă a deputatului Nicolae Păun, reprezentantul minorității romilor în Parlamentul României. În acest context, Asociația Partida Romilor Pro Europa Filiala județului Suceava, cu sprijinul Biroului Județean pentru Romi din cadrul Instituției Prefectului, organizează marți, începând cu ora 12, la Dom Polski, o manifestare culturală dedicată Zilei Internaționale a Romilor.
Președintele acestei asociații, Virgil Pohoață, a declarat că pe scenă vor urca formații din principalele localități ale județului unde trăiesc comunități importante de romi intrarea fiind liberă. La eveniment au fost invitate oficialitățile locale și județene.
Data de 8 aprilie marchează, din punct de vedere istoric, reuniunea la nivel internațional a organizațiilor romilor din lume în cadrul primului Congres Mondial al Romilor, ce a avut loc la Londra, în anul 1971.

Recomandări

Activități creative pentru copiii din sistemul de protecție sucevean, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului

Concurs, expoziție și momente artistice dedicate culturii chineze, organizate de Clasa Confucius a Colegiului „Ștefan cel Mare”

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în albastru, cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului

Ionuț-Vichentie Ilisoi, omul de cultură care a transformat corala suceveană într-un reper al performanței artistice internaționale, la ceas aniversar

O nouă etapă a unui proiect educațional AIAS dedicat incluziunii copiilor cu tulburări din spectrul autist, realizată cu sprijinul EGGER