Mandat de arestare pentru un soț care a intrat în curtea și în casa în care se afla soția sa

Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni
Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni

Un individ care a comis acte de agresiune în familie, în special față de soție, dar care avea un ordin de restricție emis pe numele său, prin care îi era interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri de femeie, dar și de copilul minor, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Este încă un caz care ar trebui să fie un exemplu privind faptul că legislația s-a înăsprit în privința faptelor de violență în familie, iar cine nu respectă interdicțiile impuse de ordinele judecătorești are șanse maxime de a ajunge la pușcărie.

Inculpatul, M.G.A., din comuna Slatina, era deja sub control judiciar, impus de procurorii de la Fălticeni pentru încărcarea ordinului de protecție, astfel că avea deja netezit drumul spre arest.

Prin măsura controlului judiciar, impusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni din data de 13 ianuarie, inculpatul a fost obligat să nu se apropie de victime la o distanță mai mică de 50 de metri.

Cu toate acestea, pe 27 ianuarie, în jurul orei 20:30, inculpatul a pătruns în curtea și locuința de domiciliu a victimei, a rezultat din cercetări și probatoriu.

Procurorii au constatat încălcarea prevederilor ordinului de protecție emis de Judecătoria Fălticeni împotriva sa, dar şi a obligațiilor dispuse prin măsura contorului judiciar, astfel că s-a formulat imediat propunere de arestare preventivă.

Judecătoria Fălticeni a constatat încălcarea controlului judiciar și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului din comuna Slatina. Acesta nu a fost încă încarcerat, depunând contestație față de sentința Judecătoriei Fălticeni și solicitând o măsură ceva mai blândă, cea a arestului la domiciliu.

Recomandări

Patru indivizi, reținuți în arest după ce și-au bătut un consătean și au deranjat ordinea și liniștea publică

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

O pedeapsă cu executare și trei mai blânde, față de o gașcă de indivizi care au comis răfuieli în trafic și agresiuni

Unul dintre tinerii săltați pentru trafic de cocaină a făcut recent mai multe tranzacții în Suceava cu același drog de mare risc

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava
Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava