Moaștele deținute de bisericile și mănăstirile din județul Suceava au intrat într-un proces de inventariere și „omologare”, solicitat de Patriarhia Română. Clericii trebuie să caute în arhive, în cărțile sfinte și în oricare alte surse acceptate mențiuni care să ateste nu numai autenticitatea moaștelor, ci și modalitatea prin care acestea au ajuns în posesia așezămintelor de cult, cum ar fi, de exemplu, un act de donație.
Consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, preot Vasile Baltag, ne-a confirmat inventarierea și a explicat că acest lucru este necesar pe de o parte datorită tradiției pelerinajelor la moaște, care ar impune redactarea unui catalog, dar și pentru a se evita „închinarea la false moaște”. Potrivit preotului Baltag, Patriarhia Română intenționează să editeze un catalog al moaștelor și a transmis unităților de cult datele necesare în procesul de inventariere. Astfel, „documentația de omologare” trebuie să conțină actul de autenticitate a moaștelor, cu semnătura autorității emitente, actele de dobândire/proveniență, descrierea sumară a modului de dobândire și prezentarea amănunțită (dacă este posibil). Toate acestea trebuie trimise la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților până la data de 15 martie a.c.
În județ, dețin moaște mănăstirile „Sfântul Ioan cel Nou” – ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Slatina – ale Sfântului Grigore Teologul, Dragomirna – ale Sfântului Iacob Persul, dar și biserici precum „Sfântul Mina” – ale Sfântului Mina sau Biserica „Sfântul Nicolae” – fragmente de moaște de la 74 de sfinți, printre care Sf. Ap. Andrei al românilor, Sf. Arhidiacon Ștefan, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Trei Ierarhi, Sf. Haralambie, Sf. Pantelimon, Sf. Dimitrie, Sf. Gheorghe, Sf. Alexandru. La Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, moaștele sunt „certificate istoric” și nu mai au nevoie de nici o „autentificare”, dar starețul trebuie să completeze formularele de inventariere, la fel ca reprezentanții celelalte lăcașuri de cult.
Munca de inventariere nu este deloc ușoară, chiar și în cazul „moaștelor cu vechime” în lăcașul de cult respectiv.
De exemplu, Mănăstirea Dragomirna trebuie să găsească și să transmită forurilor superioare ale Bisericii Ortodoxe date referitoare la Sfântul Iacob Persul, ale cărui moaște se găsesc într-o raclă de lemn în mănăstire.
Din viața Sfinților Mucenici reiese că Iacob Persul s-ar fi născut din părinți creștini și a trăit în Persia, la curtea împăratului. La un moment dat, a abandonat credința creștină în favoarea „închinării la idoli”, practicată de împărat. La rugămintea mamei și soției sale, de asemenea creștină, a revenit la credința familiei, însă pentru asta a fost pedepsit de împărat cu tortura și moartea. Iacob Persul ar fi fost secționat bucată cu bucată și la final decapitat, dar nu s-a mai dezis de creștinism, deși asta i-ar fi adus scăparea de mutilare și moarte. Considerat martir al credinței, Iacob Persul a fost trecut în rândul sfinților mucenici.
Până în 2002 moaștele au stat într-o raclă mică în altar
Prima mențiune despre existența moaștelor apare în secolul XVII și s-ar părea că la Arhivele Naționale există un microfilm după un document care atestă că voievodul Miron Barnovschi, cel care a construit cetatea Dragomirna, i-a făcut cadou moaște ale acestui sfânt țarului Rusiei. Deci este posibil ca o parte din moaște să fi rămas aici și o parte să fi fost dăruite țarului. De asemenea, pictura originală din biserică, din 1609, îl înfățișează pe acest mucenic, ceea ce ar arăta încă o dată legătura dintre moaște și mănăstire. De pe vremea comuniștilor și până în 2001, moaștele au stat într-o raclă mică, în altar. Din anul 2000 s-au scos la închinare, iar din 2002 au fost așezate sub un baldachin în biserică.
În racla de sub baldachin sunt fragmente de oase lungi – tibie sau femur și „părticele” – firimituri de oase înglobate în ceară. La suprafață, chiar în capac este un fragment de os care poate fi atins.
Moaștele reprezintă corpul sau părți din corpul unui sfânt canonizat. În tradiția creștină, cu ocazia diverselor sărbători religioase, bisericile organizează pelerinaje ale moaștelor. De asemenea, la bisericile și mănăstirile care dețin moaște credincioșii vin în număr mare să se închine. Având în vedere că în ultimii ani au apărut în țară și „moaște false”, Biserica a considerat necesar să întocmească o evidență clară a celor „reale” pentru că nu orice os expus într-un lăcaș de cult poate avea valențe sfinte.
