Ministerul Afacerilor Interne a transmis, duminică, primul răspuns oficial legat de ancheta privind moartea polițistului Bogdan Gigină, care însoțea coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea, susținând că MAI și ministrul nu pot prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei, informează Mediafax.”Ca răspuns la solicitările mass-media referitoare la circumstanțele producerii accidentului din seara zilei de 20 octombrie a.c., în urma căruia și-a pierdut viața polițistul Bogdan Cosmin Gigină, Direcția Informare și Relații Publice transmite următoarele: Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis, la data de 20 octombrie a.c., o anchetă în care se fac cercetări privind cauzele și împrejurările producerii accidentului. Potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, privind Competența Procurorului, „procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege”, arată MAI, într-un comunicat de presă transmis duminică, la cinci zile după accident.Sursa citată a precizat că, potrivit prevederilor legale, „MAI și reprezentanții săi, inclusiv ministrul afacerilor interne, nu pot face declarații publice sau prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei”.Ministerul Afacerilor Interne mai arată că „respectă întocmai prevederile legale și acordă sprijin activ tuturor instituțiilor abilitate să soluționeze această cauză”.





