Analiză

Lungu își face autocritica



Ion Lungu: „Scoruri sub aşteptări am obţinut în Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Marginea , Ostra, Mănăstirea Humorului”
Ion Lungu: „Scoruri sub aşteptări am obţinut în Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Marginea , Ostra, Mănăstirea Humorului”

– „În municipiul Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Marginea , Ostra, Mănăstirea Humorului am obținut scoruri sub așteptări și aici trebuie să ne dea de gândit pentru că avem primari. E valabil și pentru mine”, a declarat Ion Lungu.
Președintele organizației județene a PNL, Ion Lungu, s-a declarat nemulțumit de rezultatul obținut de liberali la nivelul județului cu toate că acesta se situează în jurul mediei pe țară de 13%. „Rezultatele din județ per ansamblu se încadrează la media pe țară dar asta nu înseamnă că ne satisfac”, a declarat Lungu. El și-a făcut autocritica pentru faptul că PNL s-a clasat pe poziția a patra în municipiul reședință de județ unde el este primar apreciind că scorul realizat de PNL în municipiul Suceava „este sub așteptări”. „Scoruri sub așteptări am obținut în Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Marginea , Ostra, Mănăstirea Humorului și aici trebuie să ne dea de gândit pentru că avem primari. E valabil și pentru mine. S-a întâmplat ceva dar ca și concluzie nu am reușit să transferăm voturile de la primari către candidații noștri pentru Parlamentul European”, a spus președintele PNL Suceava. El a identificat și cauze obiective care au condus la scorul nesatisfăcător obținut de PNL nominalizând confuzia creată de PLD și campania murdară făcută de adversarii politici care a avut ca efect inducerea în eroare a electoratului. Lungu a sublinat că scorul obținut de PNL în județ plasează organizația pe locul 22 la nivel național. Liderul liberal a menționat că analiza rezultatelor în cele 114 localități ale județului arată că PNL a obținut scoruri peste media județeană doar în 34 de localități „ceea ce demonstrează că avem foarte mult de muncit”.
Lungu constată că PNL nu are destui activiști
Lungu a ținut să-l felicite pe primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, pentru scorul obținut în localitate care este unul dintre cele mai mari din țară. „Trebuie să spun că îl felicit cu toată mândria pe Marius Ursaciuc că a reușit să obțină unul din cele mai bune scoruri din țară ale PNL. El a avut un pariu pe care l-a câștigat mai ales că a făcut o campanie atipică. Nu a ținut de campania care s-a organizat la nivel național așa cu am procedat noi ceilalți ci a făcut o campanie concepută de el care s-a dovedit a fi câștigătoare”, a spus Lungu. Potrivit președintelui PNL Suceava, o analiză a rezultatelor pe fiecare localitate va fi făcută în ședința Delegației Permanente a partidului programată pe data de 9 decembrie. „Din păcate PNL e tributar a ceea ce înseamnă activiști. Alte partide sunt mai dotate i-au preluat pe unii care erau înainte și i-au mai format. Noi la acest capitol al activiștilor stăm mai rău”, a conchis Ion Lungu.



Recomandări

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, le cere parlamentarilor suceveni să spună public ce opinie au despre inițiativa legislativă pentru legalizarea prostituției

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, le cere parlamentarilor suceveni să spună public ce opinie au despre inițiativa legislativă pentru legalizarea prostituției
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, le cere parlamentarilor suceveni să spună public ce opinie au despre inițiativa legislativă pentru legalizarea prostituției