Expoziție

„Lumină și sunet”, la Iulius Mall Suceava

expoziție
expoziție

La Iulius Mall Suceava se deschide marți, 6 august, la ora 18.00, expoziția de pictură și grafică
„Lumină și sunet”, realizată de Adrian Ștefan Smîntancă, absolvent al Școlii de Arte „Ion Irimescu” Suceava, clasa de pictură a prof. Dumitru Rusu, candidat la Facultatea de Arte Vizuale și Design, din cadrul Universității de Arte „George Enescu” Iași.
Expoziția, organizată de Iulius Mall Suceava împreună cu Societatea Artiștilor și Amicilor Artelor Plastice din Bucovina și Alianța „Pro Bucovina”, prezintă publicului sucevean un număr de 32 de lucrări de pictură și grafică (lucrări realizate în ulei, tempera și grafit pe pânză și pe hârtie), genurile abordate fiind portretul, peisajul și natura statică.

Recomandări

Biblioteca Municipală „George Bodea” sărbătorește 90 de ani de existență printr-un amplu program aniversar

„Roata de Foc”, expoziție dedicată figurii emblematice a Sfântului Ilie, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava