Eurodeputat

Luhan a ajuns în Parlamentul European

Petru Luhan: „Sunt foarte fericit că s-a realizat validarea unui mandat pentru suceveni”
Petru Luhan: „Sunt foarte fericit că s-a realizat validarea unui mandat pentru suceveni”

Suceveanul Petru Luhan a obținut unul dintre cele zece mandate de europarlamentar care vor reveni PD-L în urma alegerilor de ieri. În vârstă de 32 de ani, Luhan a ocupat până în prezent funcția de administrator public al județului Suceava.
Petru Luhan a ocupat locul opt pe lista PD-L pentru alegerile europarlamentare. „Sunt foarte fericit că s-a realizat validarea unui mandat pentru suceveni. Mulțumesc tuturor celor care au votat PD-L în județul Suceava, trimițându-și o voce grea în Parlamentul European. Cu sprijinul sucevenilor și al cetățenilor din Regiunea de Nord-Est o să pot reprezenta interesele acestora în mod eficient în felul dorit de aceștia la cel mai înalt nivel decizional european”, a declarat Petru Luhan.
De remarcat faptul că este pentru a doua oară când județul Suceava are un reprezentant în Parlamentul European. Primul europarlamentar sucevean a fost social democratul Cătălin Nechifor, care a obținut mandatul în urma primelor alegeri europarlamentare organizate în România, în anul 2007.

Recomandări

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei