Piedici

Lucrările de investiții din Suceava, “înghețate” din cauza gerului

La parcările subterane nu se poate lucra, deoarece temperaturile la interior sunt de aproape -10 grade Celsius
La parcările subterane nu se poate lucra, deoarece temperaturile la interior sunt de aproape -10 grade Celsius

Lucrările de investiții gestionate de municipalitatea suceveană – parcările subterane, modernizarea principalei artere de circulație și a unor străzi din Burdujeni Sat și Ițcani, realizarea Centrului Tradițiilor Populare și modernizarea iluminatului public – au fost “înghețate”, din cauza temperaturilor exterioare extreme de scăzute.
Reprezentanții firmelor constructoare și diriginții de șantier care s-au prezentat ieri dimineață la comandamentul de gestionare a acestor lucrări executate din fonduri europene, dar și cu bani publici nu au mai avut ce raporta ca realizări, după ce pe toate șantierele lucrările au bătut pasul pe loc, din cauza gerului cumplit.
În vreme ce lucrările de reparații stradale au fost excluse din start pe o asemenea vreme, chiar și lucrările de interior, precum cele de la parcările subterane, au fost stopate temporar, din cauză că temperaturile din încăperile amenajate în subteran sunt de aproape – 10 grade Celsius. Cei de la General Construct, care realizează parcările subterane, spun că ar fi nevoie de o săptămână cu temperaturi pozitive pentru a putea fi reluate lucrările de finisaje la interior.
Singurii care au spus că încă se mai lucrează au fost cei care se ocupă de realizarea Centrului Tradițiilor Populare, dar și acolo există un număr restrâns de operațiuni care pot fi efectuate, pentru că nu se poate lucra cu nici un fel de material care îngheață.
Viceprimarul Viorel Seredenciuc, care a prezidat comandamentul de ieri dimineață, a spus că deocamdată nu există motive de îngrijorare în privința respectării termenelor de execuție:
“Din păcate, temperaturile negative nu permit efectuarea de lucrări ample, vizibile, la nici unul din cele patru obiective de investiții pe care le urmărim săptămână de săptămână. Partea bună e că lucrările sunt în grafic, era de așteptat să fie și temperaturi negative, care să împiedice execuția lucrărilor. Firmele sunt pregătite să reia lucrările de cum temperaturile exterioare le vor permite”.
Nici lucrările de modernizare a iluminatului public de-a lungul principalei artere de circulație nu au putut fi finalizate, deși mai este foarte puțin de lucru. Conform raportării celor de la Loial, aceștia mai au de montat 14 cutii la baza stâlpilor, două console pe stâlpi, trei corpuri de iluminat și 19 coloane, iar din Burdujeni mai sunt de demontat 50 de stâlpi metalici vechi de iluminat stradal.

Recomandări

Investiții de peste 12,7 milioane de lei aprobate astăzi de Consiliul Județean Suceava pentru modernizarea drumurilor din Fântânele și strada Lipoveni

Investiții ample în amenajarea parcurilor din Suceava, cu fonduri europene și din bugetul propriu al Primăriei

Fără cabluri aeriene în centrul Sucevei. Consiliul Local impune reguli ferme pentru rețelele de comunicații

În Liteni încep lucrările la prima creșă din acest oraș, o investiție de 11 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor tinere