Lucrările de consolidare a Palatului Culturii din Iași ar putea fi finalizate în 2015



Lucrările de consolidare a Palatului Culturii din Iași, începute în urmă cu cinci ani, ar putea fi finalizate în 2015, Ministerul Culturii anunțând, marți, începerea licitației pentru restaurarea corpului central și a turnului cu ceas al imobilului, valoarea lucrării depășind 15 milioane de euro.
Ministerul Culturii a publicat, marți, pe site-ul instituției condițiile de participare la licitația deschisă pentru restaurarea corpului central și a turnului cu ceas al Palatului Culturii din Iași, programată pentru 20 noiembrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Lucrările constau în restaurarea și consolidarea corpului central al clădirii și al turnului cu ceas, valoarea estimată a investiției ridicându-se la 15,72 milioane de euro.
Termenul de finalizare a lucrării este de 16 luni de la data atribuirii contractului. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 20 noiembrie 2013, în aceeași zi fiind prevăzută și deschiderea ofertelor.
Una dintre condițiile impuse de Ministerul Culturii este ca firmele care participă la licitație să fi avut în ultimii trei ani o cifră de afaceri de minim 31 de milioane de euro.
Dacă lucrările vor fi terminate la timp, consolidarea Palatului Culturii, începută în urmă cu cinci ani, se va încheia în anul 2015.
În luna iunie, directorul Institutului Național al Patrimoniului (INP), Alexandru Muraru, afirma, la Iași că din luna iulie conducerea Palatului Culturii din Iași va primi 15,6 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor de consolidare.
Totodată, el afirma că INP va aloca 460.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor de drenuri de la Palatul Culturii.
Muraru mai spunea că fără reabilitarea instituțiilor de cultură importante din Iași, municipiul nu are șanse să devină capitală culturală europeană în anul 2021.
La începutul acestui an, conducerea Palatului Culturii din Iași susținea că pentru finalizarea lucrărilor de consolidare a imobilului ar fi necesară suma de 15 milioane de euro.
Până în prezent, lucrările au fost executate în proporție de 75 la sută.
Contractul pentru execuția lucrărilor de consolidare a Palatului Culturii din Iași, în valoare de 7,15 milioane de euro, a fost semnat în august 2008, de către ministrul Culturii de la acea vreme, Adrian Iorgulescu.
Ministrul Culturii Adrian Iorgulescu afirma la Iași că fondurile necesare executării lucrărilor sunt asigurate printr-un acord de împrumut, încheiat între România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Proiectul a prevăzut consolidări cu centuri de beton armat a planșeelor, consolidarea structurii metalice centrale cu beton armat, ancorarea grinzilor metalice în centuri și consolidarea în pod cu un sistem de grinzi.
Pentru partea de arhitectură, au fost prevăzute intervenții de tipul demontării tencuielilor degradate, demontarea pardoselilor uzate și protejarea pardoselilor artistice.
De asemenea, proiectul a inclus montarea de pardoseli noi de tip parchet, executarea unei hidroizolații orizontale, reparații totale ale tâmplăriilor de lemn și înlocuirea cercevelelor exterioare cu altele din stejar sau lamelate cu geam termopan.
Ministrul Culturii Adrian Iorgulescu afirma la semnarea contractului că în cazul în care suma alocată nu va fi suficientă, instituția pe care o conduce este dispusă să o suplimenteze. Ulterior, contractul a fost suplimentat cu aproximativ 3,5 milioane de euro.
Potrivit contractului inițial, lucrările trebuiau finalizate în anul 2011, însă acest termen a fost prelungit cu încă un an, din cauza problemelor apărute la structura de rezistență a monumentului istoric și a descoperirii vestigiilor arheologice.
În octombrie 2012, Guvernul a promis alocarea a încă 15,6 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor la Palatul Culturii din Iași.
În luna martie a acestui an, ministrul Culturii, Daniel Barbu a dat asigurări la Iași că Palatul Culturii se află în capul listei de investiții ce vor fi derulate cu bani de la minister.