Electricitate

Lucrări de întărire a rețelelor electrice la Pojorâta

După mulți ani de așteptare, o parte dintre locuitorii comunei Pojorâta nu se vor mai plânge de întreruperi repetate de energie electrică și de lipsa iluminatului public.
În acest moment se desfășoară la Pojorâta lucrări de întărire a rețelelor electrice în zona Podirei, la poalele Munților Adam și Eva. E. ON Moldova desfășoară lucrări în această zonă, pentru ca locuitorii din Podirei, circa 30 de familii, să nu mai rămână frecvent fără curent electric, să beneficieze de iluminat public pe o distanță de aproape 2 kilometri.
Primarul comunei Pojorâta, Ioan Raia, ne-a declarat că a găsit înțelegere la E. ON Moldova, după repetate solicitări în trecut, pentru a face aceste lucrări de întărire de rețea și iluminat public. „Au fost schimbate mai multe console, s-au tras fire electrice pe o distanță de 2 kilometrii și credem că locuitorii din această zonă se pot bucura, în curând, și de rezultatele acestor lucrări de mult promise”, a mai spus Raia.
O altă acțiune la care s-a implicat Primăria Pojorâta, alături de E.ON Moldova, a fost aceea de degajare a zonelor în care vegetația afecta liniile electrice. În acest fel, numărul întreruperilor de energie electrică s-a micșorat foarte mult.
S-au organizat ample campanii de tăiere a vegetației care atinge liniile de joasă tensiune, provocând defecțiuni în instalația electrică. E.ON Moldova a pus la dispoziție utilaje și s-au curățat arborii de crengile crescute foarte aproape de liniile electrice. Primarul Raia a mai completat că în comună sunt doar 4 gospodării care nu beneficiază de curent electric, dar mai există zone (Valea Putnei, Izvor) în care se impun lucrări de întărire a rețelelor electrice.

Recomandări

Șoldan a solicitat lucrări imediate la podul peste râul Moldova din Cornu Luncii pentru ca circulația să se facă în condiții de siguranță

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Gheorghe Șoldan, după ce a verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”

Gheorghe Șoldan după ce verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”
Gheorghe Șoldan după ce verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”

Primăria Dorna Candrenilor a început lucrările la piscinele exterioare de la complexul balneoclimateric din comună