Liderul „Projust”: Strângem semnături pentru declanșarea grevei, avem nevoie de 2.000



Membrii Federației „Projust” strâng semnături pentru declanșarea grevei generale și a celei de avertisment, fiind nevoie ca 2.000 de sindicaliști să fie de acord cu aceste acțiuni, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, Ștefania Teleman, președintele federației. Potrivit lui Teleman, după strângerea semnăturilor necesare, în 48 de ore va fi declanșată greva de avertisment.
Președintele FNS „Projust”, Ștefania Teleman, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că dacă sindicaliștii nu primesc, până vineri, un răspuns de la Ministerul Muncii, în condițiile în care au demarat procedura pentru declanșarea grevei, vor intra în grevă de avertisment, marți.
Astfel, începând de marți, timp de cinci zile, activitatea personalului auxiliar și conex din instanțe ar putea fi întreruptă total, timp de două ore, potrivit lui Teleman.
Ulterior, ar putea fi declanșată greva generală, dacă sindicaliștii nu vor primi un răspuns favorabil la solicitările lor.
Angajații din personalul auxiliar al instanțelor au protestat, în ultimele zile, în mai multe orașe din țară, ei cerând plata sporurilor salariale conform deciziilor judecătorești obținute în acest sens.
Potrivit unui comunicat remis, joi, de Federația „Projust”, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (MJLC) a emis, marți, adresa nr. 39817 „prin care se solicită conducerilor instanțelor judecătorești să sancționeze personalul din justiție care participă la acțiunile de protest ce au loc în această perioadă”
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, le-a comunicat sindicaliștilor din justiție că cea de-a doua tranșă a drepturilor salariale restante nu poate fi plătită pentru că aceasta ar pune în pericol acordul încheiat de România cu Fondul Monetar.
Cătălin Predoiu a emis un ordin prin care doar grefierilor care au hotărâri judecătorești executorii prin care li se recunoaște plata sporului de 50 la sută pentru risc și suprasolicitare neuropsihică să li se acorde acest spor, măsură pe care grefierii o consideră discriminatorie.
În urmă cu o săptămână, aproximativ 400 de membri ai Federației „Projust” au pichetat sediul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești (MJLC) și au cerut demisia lui Cătălin Predoiu, nemulțumiți de eșalonarea drepturilor salariale restante ale personalului auxiliar și conex din cadrul instanțelor judecătorești.
Potrivit Federației „Projust”, prin OUG 75/2008, drepturile salariale ale personalului din justiție pot fi plătite în trei tranșe, în decurs de 18 luni.
Sindicaliștii susțin că, dacă prima tranșă a fost achitată, deși cu o întârziere de câteva zile față de data prevăzută în actul normativ, în luna septembrie 2008, a doua tranșă, care trebuia să vină în data de 10 martie 2009, nu a mai fost achitată. Mai mult, potrivit acestora, nu există niciun comunicat oficial al Ministerului Justiției referitor la deblocarea situației.