Precizări

Liberalii condiționează votarea bugetului 2008

Consilierii județeni ai PNL au anunțat că vor vota bugetul județului pentru anul 2008 doar în anumite condiții.
Liderul consilierilor PNL Suceava, Bogdan Cristache, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că reprezentanții acestui partid în deliberativul județean nu vor vota proiectul de buget decât dacă acesta va fi supus unei dezbateri publice.
„Considerăm că este important ca populația, și în primul rând consilierii județeni, să cunoască prevederile bugetare pentru anul 2008, astfel încât să putem contribui la stabilirea unor priorități”, a spus Cristache.
El a adăugat că executivul CJ Suceava trebuie să prezinte din timp consilierilor județeni proiectul de buget pe anul 2008, astfel încât aceștia să poată vota în cunoștință de cauză.
„Sperăm că anul acesta executivul o să ne informeze la timp despre modul în care a fost împărțit bugetul, astfel încât să avem timp să studiem acest proiect și să venim cu propuneri”, a mai spus liderul consilierilor județeni PNL Suceava.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că Wizz Air își extinde baza de la Suceava la trei aeronave și că licitația pentru noul terminal al aeroportului va fi reluată

Între 8.400 și 9.700 de lei pe lună sunt costurile propuse la CJ Suceava pentru asistații din centrele rezidențiale

Consiliul Județean Suceava alocă peste 4,4 milioane de lei pentru urgențe, localități calamitate și cazuri sociale

Peste 50 de sportivi suceveni cu rezultate deosebite la competiții naționale de înot și handbal vor fi premiați la inițiativa lui Gheorghe Șoldan