4,22 lei/euro

Leul continuă să se aprecieze



Leul a fost singura valută din regiune care s-a apreciat în ședința de ieri, cotațiile coborând sub nivelul de 4,22 lei/euro în a doua parte a zilei, iar dealerii suspectează că Banca Națională a României (BNR) a intervenit indirect pe piață, prin vânzare de euro.
„Leul este singura valută din regiune care se apreciază, celelalte consemnând pierderi de peste 1% în fața euro. Aprecierea leului vine pe fondul vânzărilor de valută realizate de băncile locale, și de unele instituții de credit străine, însă cred ca și BNR a fost prezentă pe piață”, a declarat un dealer.
La ora 16:30, euro era tranzacționat pentru 4,2235 – 4,2250 lei, după ce în jurul orei 15:00 cotațiile au atins un minim de 4,2150 – 4,2200 lei/euro.
Primele transferuri de ieri s-au realizat la 4,2550 – 4,2580 lei/euro, aproape de nivelul de vineri, iar în jurul orei 10:30, tranzacțiile se perfectau la 4,2440 – 4,2470 lei/euro.
La jumătatea zilei, cursul se situa la 4,2350 – 4,2365 lei/euro, iar în jurul orei 14:00, cotațiile au coborât la 4,2325 – 4,2345 lei/euro.
Valutele din regiune au înregistrat corecții semnificative, de circa 1%, sentimentul negativ fiind indus de respingerea programelor de relansare propuse de GM și Chrysler de către autoritățile americane.
Cursul de referință anunțat, ieri, de BNR a coborât cu 0,92 bani, la 4,2392 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele două luni. Banca centrală a anunțat un curs de schimb inferior la 29 ianuarie, când referința s-a situat la 4,2314 lei/euro.
Leul s-a depreciat însă în raport cu dolarul american, astfel că rata publicată de BNR a fost de 3,1676 lei/dolar, cu 5,21 bani peste cursul de vineri, de 3,1676 lei/dolar.
Băncile comerciale au afișat, ieri dimineață, dobânzi de 9,63 – 10,13% pentru depozitele la o zi, iar pentru scadențele la o săptămână, dobânzile se situau la 9,99 – 10,55%.
BNR a sterilizat, ieri, excesul de lichiditate existent pe piață, atrăgând 1,8 miliarde de lei , prin operațiuni reverse repo cu răscumpărare la șapte zile, la un randament de 10%, egal cu dobânda de politică monetară.



Recomandări

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că românii au ajuns să plătească dobânzi la dobânzi pentru împrumuturile făcute de stat

Continuă să apară cazuri de suceveni care își dau seama că au fost înșelați cu polițele RCA. Țepele sunt de ordinul sutelor de mii de lei

Wastewater-based Genomic Surveillance of Viral Pathogens for early prediction of public health risks (MetBio-WGSP)

Wastewater-based Genomic Surveillance of Viral Pathogens for early prediction of public health risks (MetBio-WGSP)
Wastewater-based Genomic Surveillance of Viral Pathogens for early prediction of public health risks (MetBio-WGSP)