La Preutești a fost inaugurată o grădiniță nouă construită din fonduri europene



Un proiect de 2,5 milioane de euro finanțat din fonduri europene va fi finalizat în maxim două săptămâni în comuna Preutești. O primă investiție realizată prin acest proiect a fost inaugurată în cursul zilei de miercuri, fiind vorba despre o grădiniță nouă, cu trei săli de clasă. La eveniment au fost prezenți prefectul județului, Sorin Popescu, vicepreședintele Consiliului Județean Daniel Cadariu, primarul din Fălticeni, Vasile Tofan, primarul din Preutești, Alexandru Aniță, primari ai localităților învecinate și mai mulți localnici.
Proiectul a fost finanțat prin măsura 3.2.2. din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. Fondurile alocate prin acest proiect au fost folosite și pentru modernizarea unui drum pe o lungime de 1,3 kilometri, precum și pentru achiziționarea unor utilaje pentru serviciile publice ale comunei. De asemenea, din fondurile europene alocate prin proiect a fost construită o rețea de canalizare și o stație de epurare a apelor uzate în satele Preutești, Basarabi și Arghira.
Potrivit primarului acestei comune, aceste investiții ar urma să fie inaugurate după finalizarea probelor tehnice la stația de epurare. Tot în cursul zilei de miercuri, în Preutești a fost deschis și un Muzeu al Satului, investiție realizată din fondurile primăriei.