Aniversare

„La mulți și fericiți ani, părinte drag!”

Emilian Horga, împreună cu soția sa, Domnica

Astăzi, 19 ianuarie, Emilian Horga, din Berchișești, împlinește frumoasa vârstă de 94 de ani. La ceas aniversar, întreaga familie îi urează din inimă multă sănătate, „să rămână același părinte iubitor, bunic și străbunic împăciuitor, preocupat totdeauna de cele bune, frumoase și folositoare vieții, dar și de mântuirea sufletului lui și a familiei sale. La mulți și fericiți ani, părinte drag!”. Nu numai acesta este un moment de bucurie pentru familie, ci și împlinirea, în acest an, a 67 de ani de căsătorie, alături de Domnica, soția sa, în vârstă de 88 de ani. Cu multe sacrificii, cu dăruire, cu dragoste, familia Horga și-a crescut cei 12 copii în credința lui Dumnezeu. Poate de aceea, părintele Nicolae Horga, parohul Bisericii „Sf. Dumitru” din municipiul Suceava, unul dintre copiii lui Emilian Horga, l-a descris pe tatăl său ca fiind „cu verticalitatea unui stejar puternic, profund înrădăcinat în pământ, cu gândul la Dumnezeu cel care i-a călăuzit pașii în viață, apărându-l de necazuri și greutăți, dar și binecuvântându-l cu multe daruri”. Familia Horga extinsă este formată din 12 copii, gineri și nurori, 48 de nepoți, 32 de strănepoți. O parte dintre ei vor fi astăzi acasă la Emilian Horga, în Berchișești (locul copilăriei multora dintre ei, „casa care i-a-ncălzit”, locul amintirilor, locul iubirii, al credinței, al valorilor morale, locul în care au primit primele povețe) pentru a-l îmbrățișa și pentru a-i transmite cele mai calde urări.

Recomandări

Început de slujire sub semnul păcii și al comuniunii – instalarea părintelui Viorel-Ioan Cozmei ca paroh al Parohiei Calafindești

„Ziua Bucuriei” revine la Fălticeni. Părintele Adrian Brădățanu pregătește cea de-a cincea ediție a taberei de vară dedicată copiilor

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Vizită de suflet la Parohia Berchișești: 60 de pelerini de la București, însoțiți de pr. Vasile Ioana, în mijlocul comunității noastre

La aproape un an de la inundațiile din Bazinul Dornelor, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să reclădească speranța la Broșteni