Târg

Județul Suceava își prezintă ofertele de Paști la Târgul de Turism de la București

Ofertele pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale în județul Suceava vor fi prezentate la Târgul de Turism al României. Evenimentul va avea loc în perioada 14-17 martie la Romexpo București. Directorul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Suceava, Dan Burgheaua, a afirmat că județul nostru va avea la dispoziție un stand în suprafață de 35 de metri pătrați, unde vor fi prezenți reprezentanți ai asociațiilor de turism și ai Camerei de Comerț. El a mai spus că vizitatorii vor putea degusta produse tradiționale bucovinene, iar meșterul popular Florin Bejinari din Rădăuți va face demonstrații de încondeiat ouă.

Recomandări

Nicolae Robu la deschiderea Târgului de Paști de la Suceava: „Astfel de inițiative ne reamintesc cât de importante sunt rădăcinile noastre și cât de frumos este să le păstrăm vii”

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează o nouă ediție a Târgului de Paști

Vizitatorii standului județului Suceava de la Târgul de Turism al României primesc pașaportul turistic al Bucovinei