Cu torța aprinsă

Ion Lungu a alergat ieri în fața Primăriei Suceava

Ieri dimineață, șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, s-a alăturat pentru scurt timp la maratonul mondial al armoniei – „World Harmony Run”

Ieri dimineață, șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, s-a alăturat pentru scurt timp la maratonul mondial al armoniei – „World Harmony Run”.
Purtând în mână o torță aprinsă, asemeni flăcării olimpice, Ion Lungu a alergat alături de maratoniștii „World Harmony Run” prin fața sediului Primăriei Suceava, fiind răsplătit cu o diplomă de participant.
Startul maratonului internațional cu făclii „World Harmony Run”, care se desfășoară pentru prima oară în România, a fost dat în octombrie 2011 în New York, acțiunea urmând să se încheie pe 8 octombrie 2012, la Viena.
Maratoniștii cu făclii au ajuns în județul Suceava marți, 3 iulie, unde au avut de parcurs traseul Iacobeni – Suceava.
Primăria Suceava a sprijinit acțiunea maratoniștilor, asigurându-le apă și fructe pe traseul din municipiul reședință de județ.

Recomandări

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului

Un fost inspector în Primăria Suceava, care se dădea activist de mediu, reținut după ce a înșelat un fermier

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava