Președintele Klaus Iohannis a decorat miercuri cu ordinul „Meritul Sanitar” în grad de ofițer mai mulți medici și asistenți medicali SMURD, din mai multe centre ale Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din țară, informează Administrația Prezidențială, citată de Mediafax. Printre cei decorați se află Cristian-Marius Boeriu, medic UPU-SMURD Târgu Mureș, unul dintre cei care, alături de secretarul de stat în MAI Raed Arafat, a pus bazele SMURD, la Târgu Mureș, în urmă cu 25 de ani.





