Necesitate

Integritatea Cetății de Scaun, amenințată de alunecările de teren

Necesitate: Integritatea Cetății de Scaun, amenințată de alunecările de teren

Zidurile din partea nordică a Cetății de Scaun a Sucevei s-ar putea prăbuși, afectate de alunecările de teren din acea zonă, dacă nu vor fi efectuate cât mai repede lucrări de stabilizare.
Problema instabilității terenului din zona nordică a monumentului simbol al Sucevei a fost abordată într-o ședință comună a reprezentanților Primăriei Suceava și ai Consiliului Județean, în urma căreia s-a căzut de acord asupra necesității de a concesiona o mică parte din parcul Șipote.
“Zona nordică a Cetății de Scaun este expusă alunecărilor de teren. Cu ani în urmă, așa au dispărut de acolo câteva elemente importante din arhitectura Cetății. Noi vrem să modernizăm Cetatea, să o consolidăm, iar pe de altă parte, tot ceea ce facem riscă să se năruie. Consiliul Județean are în posesie doar 24 de metri de la baza zidului. Nu pot fi făcute lucrări de consolidare pe o suprafață atât de mică”, a declarat viceprimarul municipiului Suceava, Viorel Seredenciuc, care coordonează proiectul de modernizare a Cetății de Scaun.
În urma discuțiilor, s-a stabilit ca o primă măsură să fie cea de concesionare de la Ministerul Agriculturii a unei suprafețe de aproximativ un hectar din parcul Șipote, în zona nordică a Cetății de Scaun, pentru ca acolo să poată fi realizate lucrările de consolidare ce se impun.
Concesionarea terenului este obligatorie, pentru a fi obținute fonduri europene cu care să fie finanțate lucrările de stabilizare a terenului.

Recomandări

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Nivel și prezență academică remarcabile la Conferinţa “NEO Entrepreneurship” de la USV, manifestare sub auspiciile NEOLAiA