Rata anuală a inflației din fiecare trimestru va fi criteriu de performanță în acordul cu FMI, iar depășirea cu două puncte procentuale a nivelului central stabilit va necesita adoptarea de măsuri, ca obligație de continuare a programului. Ținta indicativă pentru 2009 a fost fixată la 4,5% plus/minus un punct procentual, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale, care citează documentele convenite de autoritățile române cu FMI.
Prin înțelegerea cu FMI au fost stabilite criterii de performanță pentru lunile iunie și septembrie 2009, când rata anuală a inflației ar trebui să se încadreze într-un interval de plus/minus un punct procentual față de nivelul central stabilit la 6,4%, respectiv 5,7%.
În cazul în care inflația anuală depășește intervalul amintit, BNR va discuta cu experții FMI pentru evaluare. Dacă prețurile de consum variază cu peste două puncte procentuale față de nivelul central, atunci autoritățile vor avea consultări cu Fondul privind măsurile care trebuie adoptate, fără de care acordul nu poate continua.
Pentru 2010, FMI a stabilit un nivel central al ratei inflației la 2,5%, cu un interval de variație de plus/minus un punct procentual, au menționat sursele.
Banca centrală a stabilit pentru 2009 și 2010 ținte de inflație similare, de 3,5%, plus/minus un punct procentual. Cea mai recentă prognoză a BNR indică o rată anuală a inflației de 4,5% pentru finele acestui an și de 3,2% pentru decembrie 2010.
De asemenea, BNR a revizuit în urcare estimarea, în luna februarie, privind inflația la finele primului trimestru de la 5,8% la 6%, dar a redus previziunile pentru sfârșitul trimestrului al treilea de la 5,3% la 5,1%. Pentru sfârșitul trimestrul al doilea, BNR a menținut previziunea de inflație anuală de 5,5%.
Banca centrală nu a reușit să mențină rata inflației în intervalul țintit în ultimii doi ani.
Astfel, în 2008 rata anuală a inflației a depășit cu 1,5 puncte pragul superior al intervalului țintit, de 2,8% – 4,8%.
Inflația a înregistrat totuși o ușoară scădere anul trecut, la 6,3%, față de 6,57% în 2007, nivel sub așteptările analiștilor și băncii centrale. Banca centrală stabilise pentru 2007 o țintă de inflație de 4%, plus/minus un punct procentual.
Autoritățile române au convenit, la finele lunii martie, cu reprezentanții FMI asupra unui acord stand-by pe doi ani cu instituția financiară pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
Programul de ajutor extern urmează să fie discutat de Consiliul Executiv al FMI de la Washington, iar prima tranșă a finanțării, de cinci miliarde euro, va fi disponibilă imediat după aprobare.
Premierul Emil Boc a declarat, la sfârșitul lunii martie, că această sumă va fi acordată în luna mai.
Prima tranșă din împrumutul de cinci miliarde de euro acordat de Comisia Europeană va intra în România la începutul lunii iulie.