Măsură procurori

Incendiatorul mașinii rivalului în dragoste, liber după 24 de ore de arest



Tânărul din Iacobeni acuzat că i-a incendiat mașina unui consătean, fostul soț al prietenei sale, a petrecut mai puțin de 24 de ore în arest, cât a fost valabilă ordonanța de reținere emisă pe numele său. Ieri, Nicolaie Nichituș, zis „Nucu”, în vârstă de 25 de ani, a fost prezentat procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, care urma să stabilească dacă se impune prezentarea sa în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă. Magistratul a decis că acesta poate fi cercetat în stare de libertate, însă cu interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu și obligația de a sta la dispoziția organelor de cercetare.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00, autoturismul VW Vento aparținând lui Bogdan Moroșan, din Iacobeni, a fost incendiat în spatele unui bloc din localitate, focul, de proporții, extinzându-se și la patru magazii de lemne din apropiere.
Între victimă și Nichituș exista un mai vechi conflict, tânărul suspect principal în acest caz de incendiere având o relație cu fosta soție a proprietarului mașinii. Polițiștii din comună știau despre animozitățile dintre cei doi, însă până sâmbătă noapte lucrurile nu degeneraseră.
Duminică, după audierea părților și a martorilor, anchetatorii au decis că gravitatea faptei comise necesită reținerea suspectului, astfel că, în baza ordonanței pentru 24 de ore, acesta a fost introdus în arest.
În urma incendiului provocat intenționat mașina a ars în totalitate, în timp ce magaziile de lemne, cu tot cu bunurile din interior, au fost afectate în proporție de circa 50%. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 20.000 de lei.



Recomandări

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Șase persoane care au comis infracțiuni la regimul rutier reținute, arestate la domiciliu sau trimise în arest în doar 24 de ore

Șase persoane care au comis infracțiuni la regimul rutier reținute, arestate la domiciliu sau trimise în arest în doar 24 de ore
Șase persoane care au comis infracțiuni la regimul rutier reținute, arestate la domiciliu sau trimise în arest în doar 24 de ore