Neatenție șoferi

Încă un accident pe o trecere de pietoni din Suceava

Încă un accident pe o trecere de pietoni din Suceava
Încă un accident pe o trecere de pietoni din Suceava

Accidentele pe trecerile de pietoni din Suceava se petrec mult prea des din păcate, semn că mulți șoferi nu realizează pericolul și nu circulă prudent atunci când se apropie de un loc marcat. Un nou accident s-a petrecut duminică, 13 martie, pe artera principală a Sucevei, în cartierul Burdujeni, după ce în urmă cu o săptămână au avut loc alte trei accidente pe locurile marcate, din care unul mortal.
Revenind la accidentul de duminică, în jurul orei 14.00, o tânără în vârstă de 24 de ani, din orașul Salcea, care conducea un autoturism VW Touran, pe Calea Unirii, având direcția de deplasare de la Orizont spre Carrefour, pe banda I, a acroșat un bărbat care era angajat regulamentar pe trecerea pentru pietoni, lovindu-l cu partea din stânga față a autoturismului.
Pietonul, un sucevean în vârstă de 37 de ani, a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu plăgi excoriate, fără a avea leziuni grave.
Atât pietonul, cât și conducătoarea auto au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu erau băuți.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte